In primul rind, nici nu cred ca exista un “canon” al literaturii pentru copii. Cine a scris asemenea carti, cred ca a facut-o pentru ca a simtit in felul acela, nu s-a gindit la vreo teoretizare. Cel putin in cazul meu, e sigur. Am inceput sa scriu asemenea povesti “moderne” convins ca o carte in care copilul isi va regasi universul zilnic – cu blocuri, masini, roboti, computere – si in care zinele si zmeii arata ca vecinul bun sau rau va fi mai atras de lectura.
Am o serie de carti cu un singur erou, Daniel, care creste de la carte la carte si care, pe masura ce trec anii si descopera lumea, e implicat in aventuri similare povestilor clasice, il cauta pe Dracula chiar in castelul lui, e inconjurat de eroi arhicunoscuti din povesti sau din jocurile pe computer. Dar mai am o serie de carti pentru copii, care sint la limita, in sensul ca pot fi la fel de bine citite si de adulti, le pot spune false carti pentru copii. Am plecat de la ideea ca il poti intoarce pe copil – dar si pe adult – la lectura repovestindu-i povesti arhicunoscute transpuse in lumea de azi. Relatare despre Harap Alb e un roman care se adreseaza tuturor, nu numai copiilor, actiunea se petrece la limita dintre fantezie si istorie, apar in el personaje istorice cunoscute de toti. Am transformat apoi basmul Greuceanu intr-un roman politist, cu gangsteri care terorizeaza un oras, jocuri piramidale, lupte K1 si altele despre care vorbeste toata ziua audiovizualul. Ambele carti au fost premiate.
Literatura pentru copii s-a vindut destul de bine in ultimul timp. Totusi, putine dintre titlurile publicate apartin autorilor romani. Exista o lipsa de interes din partea acestora pentru o astfel de literatura?
Cred ca exista o lipsa de interes atit din partea autorilor, cit si a editorilor. In cazul primilor as vorbi mai degraba de o desconsiderare. Literatura pentru copii ramine in continuare o Cenusareasa, ceva minor pentru preocuparile elevate ale unui scriitor cu pretentii. Desi se scrie mai greu, presupune o mai mare atentie din partea autorului, pentru ca orice asterni pe hirtie e posibil sa se imprime pentru toata viata in mintea unui copil. Apoi, criticii literari iau in seama foarte rar cartile de acest gen, nu se coboara la ele din turnul lor, incit nici cititorul nu e indrumat spre asemenea lecturi, n-are repere. Pe undeva insa criticii au dreptate, cele mai multe carti ale acestui gen sint fie slabe, fie nu sint literatura. Asa ca ii inteleg si pe editorii care prefera sa publice traduceri, cel putin succesul acestora s-a verificat. Dar e pacat ca nu se sparge acest cerc vicios. Si primul lucru, relativ usor de facut, este ca fiecare carte sa fie promovata ca lumea si atunci piata va alege. Vorbim de povesti cu PR?
Ultima dumneavoastra carte pare a fi varianta moderna a povestii Fata babei si fata mosneagului, cu un titlu cit se poate de sugestiv: Arunc-o pe sora-mea din tren!
Chiar asa si este, o varianta moderna, cum se spune in cinematografie, un remake. Care poate fi citita la fel de bine de copii si de adulti. In fond, nu toate sau aproape toate cartile sint povesti? Fata mosneagului e reporter la o televiziune, fata babei este avocat si isi invidiaza sora pentru gloria obtinuta, chipurile, prin audiovizual, ar face orice pentru a-i sta in cale. Nu va spun mai mult decit ca e o poveste foarte alerta, cu final fericit. Sint sigur ca unii o vor considera mai degraba chick lit (literatura pentru puicute), dar nu e o rusine, si asta tot literatura este, daca esti sincer cind o scrii. In rest, totul depinde de cititor, cit va crede el in acest proiect.