Cunoastem noi: televiziunile, cind n-au despre ce sa faca talk show-uri, inventeaza teme. Cam asa sta treaba si cu criza, isi zic inca prea multi dintre romani. Mai ales aceia care nu prea au legaturi cu media, unde scaderile drastice ale “bursei” de publicitate provoaca frisoane si concedieri, sau care nu lucreaza prin giganti industriali, acolo unde se fac liste peste liste privind disponibilizarile actuale si viitoare.
Spuneam insa ca ne-aflam totusi la inceputul fricii, lucru pe care-l deduc din ceea ce se intimpla in jurul meu, mai putin de la televizor. In tot mai multe mailuri pe care le primesc, in tot mai multe telefoane, in tot mai multe intilniri la o bere cuvintul “criza” incepe sa devina uzual. Iar asta poate fi un indicator. Dar e un indicator prost pentru noi. Ne arata ca ne trezim extrem de greu. Pentru ca o criza isi atinge apogeul “ajutata” tocmai de panica. Si-abia odata atins acest apogeu, oamenii se pot gindi la solutii concrete. Cit timp tratam cu neseriozitate ceea ce ni se intimpla, cit timp ne amagim ca e doar o tema de presa, n-avem de ce sa ne gindim la solutii. Or, asta nu poate insemna decit faptul ca greul abia de-acum va urma.
Avem, noi romanii, obiceiul sa intirziem la intilnirile cu lumea. In mai toate domeniile. Descoperim roti inventate de altii cu zeci de ani in urma. Primim de-a gata mode care s-au epuizat in alte parti si ni le insusim cu mindrie. Iar cind constatam ca am facut asta, ridem putin de noi insine si trecem, rapid, la urmatoarea copiere. Evoluam adica. Asa se intimpla si acum: experimentam o usoara dezmeticire si-n privinta crizei mondiale, asta in timp ce altii au trecut de mult de acest stadiu, au inceput sa caute rezolvari, ba chiar, din cite se pare, e posibil sa le fi gasit pe alocuri. Noi inca sintem in stadiul in care acceptam ca aceasta prea discutata si deja plictisitoare criza ne poate lovi, dar vedem ce facem mai incolo, daca va fi sa vina cu adevarat.
Intre timp, numarul somerilor a crescut serios, intra in colaps o multime de intreprinderi, investitorii straini nu ne mai cauta deloc pe harta, iar cei prezenti deja aici sint in diferite stadii de pregatire a bagajului pentru intoarcerea acasa. Leul, cit o fi el de RON, s-a imbolnavit strasnic, iar guvernatorul BNR iese public si se enerveaza pe tema asta. Ne prindem destul de greu ca boala leului nostru are legaturi serioase cu faptul ca tarile din Vest au inceput de mult sa-si foloseasca instrumentele financiare proprii, tocmai pentru a se proteja in fata crizei. Toate astea se intimpla deja. Si noi ne scarpinam in cap. Parca-parca ar fi timpul, ne spunem, sa meditam un pic asupra situatiei.
Cit de poet s-a nascut romanul putem vedea foarte bine in momentul de fata. Vorba asta nu e menita, in fapt, a ne fortifica orgoliul national. Chiar daca ne-o spunem uneori, pacalindu-ne singuri, cu un fel de mindrie. Ea nu inseamna insa ca, poeti prin definitie fiind, lasam cu gura cascata o lume intreaga datorita fiorului artistic pe care-l transmitem. Inseamna, mult mai simplu si mai trist, ca ne virim capetele-n nori cam cu acelasi rezultat cu care-si vira strutul capul in pamint. Cu o diferenta: noi o facem cu talent! Inventam glume pe seama crizei, jocuri de cuvinte, zicatori. Si ne mindrim astfel cu o alta mare calitate: ca stim sa facem haz de necaz. Nemtii, adica acei oameni reci si plictisitori cum ne place noua sa-i consideram, nu prea le au cu hazul asta de necaz. Ei, seriosii si anostii, fac in schimb caz de necaz si pun mina, rapid, sa repare lucrurile. Si nu doar nemtii, ma refeream la ei doar de dragul unei antiteze punctuale.
Ce e de facut? Nimic. Doar nu va asteptati sa dau sfaturi! Sint, pina la urma, la fel de roman ca si voi. Imi permit numai sa observ. In rest, ramine de vazut ce-o sa se-ntimple. Hai s-asteptam, ca doar n-o fi foc. Putem face chiar si impreuna haz de necaz, ne-ar prinde bine. S-ar putea sa avem in fata o adevarata incercare, pentru multi dintre noi. Dar nu-i nimic. Pentru ca mai avem noi, romanii, o vorba si pentru situatii de genul asta: incercarea moarte n-are. Si, veseli cum sintem, o putem spune chiar si-atunci cind ne aruncam in cap de la etajul zece.