Autorul se rusineaza pe jumatate, raminind partial dirz pe aliniamentele doctrinei comuniste. Excesele, abuzurile, abaterile de la Manifest nu au nimic de-a face – vrea el sa creada – cu validitatea Bibliei marxiste. Dar, in timp ce fostul reporter se indoieste tot mai des, rudele sale apropiate cedeaza progresiv presiunii mediului. Matusa-gazda, cu valorile ei burgheze cu tot, ar vrea ca el sa publice din nou, sa redevina oficial. Glasul prozaic al realitatii suna mai puternic, in urechile Sanseverinei, decit cel al unor idei si idealuri juvenile opuse, culmea!, celor mai vechi. Astfel ca, la aparitia in scena a Baiatului (securist tinar si energic, personaj gogolian), iubitoarea matusa se transforma intr-un avocat patetic si persuasiv al diavolului.
Intr-o schema cu termenii morali inversati, incapatinarea si idiosincraziile protagonistului ramin singurele obstacole in calea nivelarii. “Eroul” se agata de caracterul sau dificil, de natura lui introvertita, pentru a rezista cintecului de sirena al regimului. Nuvelele lui, scrise cu spatele la “modelele” literaturii propagandistice, le va putea oare publica? Este ceva de capul lor? Devine, cu ele, un scriitor? Mai cu binisorul, mai cu forta, Baiatul il convinge sa redacteze referate pe marginea unor manuscrise. Scriitorul indragostit de nuvelele lui curate incepe din nou sa mearga pe santiere, in cautarea vietii “adevarate”…
Lovitura de teatru vine la final. Securistul-cenzor, Baiatul care l-a reorientat pe autorul nostru inspre tematica socialismului biruitor, strimba din nas in fata manuscrisului conformist al victimei; ba chiar schimba, in joaca, prima litera a titlului: c in loc de m, Cacarale in loc de Macarale… Scriitorul il implora sa dea aviz favorabil cartii sale; dar omul regimului are, deodata, bareme artistice, pretentii axiologice, sclifoseli estetizante. Literatura angajata (= prostituata), da, insa scrisa cu talent, nu numai cu implicare! In loc de Vivisectii, autorul alesese Macarale; in loc de Macarale, cenzorul prefera Energii. Capitularea morala se desavirseste abia acum, iar nu prin precedenta excludere a scriitorului, de catre temutul Leonte Rautu, de la festinul realismului socialist. La finalul acestei carti exceptionale, confuzia dintre bine si rau, adevar si minciuna, frumos si urit se lipeste pe “texistenta” supravietuitorului ca o emblema.
In Logica lui Radu Cosasu, un critic tinar a vazut un comunism hazos, cu Stan si Bran. Veselie mare!… De fapt, comunismul ride aici cu hohot gros, in timp ce scriitorul plinge cu lacrimi amare. Comic, tragicomic, melodrama, drama: autorul ne trece prin toate registrele, zimbind afabil, in lume, si suferind ciineste, in forul sau interior.