Ah, macelarule, priveste, prea-puternicule, la coroana doborita. Tu si coana macelareasa o sa aveti, in sfirsit, lumina. O sa vedeti in sfirsit, in toata splendoarea-i, santierul de-alaturi. Ah, macelarule, priveste si bucura-te, priveste la femeia asta isterica; si-a tras cizmele si pardesiul peste hainele de casa si a iesit, cu parul vilvoi, sa intrebe de ce se-ntimpla macelul. Bucura-te, macelarule, nimeni nu e mai puternic ca tine. In slujba ta si numai a ta lucreaza drujba inaltata la cer. Si mai bucura-te, macelarule, de linistea noptii. Dormi linistit, nici bufnita nu se va mai tingui noaptea, nici mierla nu va mai cinta cu nerusinata vioiciune dimineata devreme. Mi-au taiat pomii… Trei tei si un anonim.
Emil Brumaru: Descrierea ta mi-aminteste de mogildeata aceea neagra care a taiat, cu ani in urma, din curtea interioara, un plop, insa nu unul oarecare, ci chiar pe acela care, in fantasmarile mele, era Plopul Nedelciu!
V.D.N.: Am fost muta doua zile, ce era sa mai zic… N-ai nici o sansa in fata omului cu drujba. Si cu cita satisfactie se uita in jur, isi freaca miinile, se bucura la fiecare ramura doborita. Plopul Nedelciu era batrin? Aveam un plop la Pitesti, doar la ferestruica de la baie il auzeam fosnind, se freca de perete cu frunzele. Plopii au frunze lucioase, in forma de inima. L-au doborit, cu toate inimile lui. Teii mei fara coroana stau rusinati si tristi, patru spinzuratori de care se sperie si pasarile. Doar mesteacanul a scapat intreg, un miracol.
E.B.: Nedelciu stia de plopul lui, ii povestisem eu, in desele convorbiri telefonice pe care le aveam, pe atunci, cu dinsul… Vorbeam ceasuri intregi… Imobilizat de boala lui necrutatoare, tinea nu stiu cite rubrici, facea parte si dintr-o retea de distribuire a cartilor aduse la comanda, daca nu cumva chiar el o pusese pe roate… Cind l-au taiat, nu i-am spus. Motivul ar fi fost ca cineva cu locuinta prin prejma plopului ar fi suferit de astm… si ar fi fost alergic si la puful de plop…
V.D.N.: Ce frumos trebuie sa fie sa iti spuna un prieten ca undeva, la el acasa, a dat numele tau unui copac. Plopul meu de la Pitesti nu avea nume. Cei trei tei masacrati luni dimineata n-o sa mai aiba coroana ca inainte nici in trei ani. Nici flori, nici fluturi adunati in zilele calde la recolta de dulce, nici cuiburi de gugustiuci. Intre primii doi pomi (acum niste stilpi) a ramas o buturuga mica – a fost taiat chiar de la radacina intrusul, nu carecumva sa mai creasca si asta… De grija mesteacanului am tremurat cel mai tare. A scapat, nu stiu prin ce miracol; e putin mai intr-o parte. Acum il iubesc si mai mult. Alb, cu ramuri fine, curgatoare in ploaie de argint. Trebuie sa-i pun nume. O sa ii zic Brumar, se poate? Asa, fara “u”.
E.B.: Mesteacanul Brumar! Cam romantic… Totusi merge, numai sa nu il tunda si pe asta!
V.D.N.: Ei, nu e romantic… A luat numele de la cel care a botezat un plop. Si e mai bine sa fii in mesteacan decit sa fii in plop. Asa zicea si bufnita. Dar sa nu uit: de ce tocmai Nedelciu?
E.B.: Poate e o chestie de falsa memorie, dar am impresia ca am scris cindva: “Catarata-n flaut ca-n mesteacan…”. Acum am gasit versul: “Catarata-n flautul uitarii”. Despre mesteacan e vorba in alta poezie!