Calaretii lui Fowles din Omida nu au nici o destinatie, poate doar un punct de reper, linia orizontului: Bartolomeu, aristocratul si liderul grupului; Dick, ajutorul lui Bartolomeu; Rebecca Lee, prostituata; Francis Lacey, actorul, si David Jones calatoresc, intr-un decor posomorit, catre nicaieri, desi, in primele pagini se face aluzie la un anumit pelerinaj. Una dintre influentele medievale ale acestui roman este cea a Povestilor din Canterbury, de Geoffrey Chaucer. Ca si Umberto Eco, Fowles a descoperit in literatura medievala o sursa fascinanta de inspiratie, de subiecte si teme. Toate scrierile moderne valoroase au la baza, spune Fowles, texte medievale. Nu este un roman istoric, scrie Fowles in 1985: „este o omida“, care a fost desemnata cea mai buna carte a anului 1987.
Anglia, 1736. Cinci calatori poposesc la un han. Sint insotiti de o tinara fata, careia ii spun „servitoare“. Putin mai tirziu, unul dintre drumeti este gasit spinzurat la marginea unui drum. Pornind de la aceasta intimplare, scriitorul ne antreneaza intr-o ciudata ancheta politista, in care descoperim misterele unei secte din secolul al XVII-lea. La o prima vedere, romanul pare a fi unul istoric. Descoperim insa, treptat, ca cea mai mare parte a intimplarilor povestite sint false. Numele si statul social al personajelor sint de fapt „deplasari ale mastilor“. Urmeaza o intreaga serie de interogatorii si rapoarte ale avocatului Henry Ayscough, care actioneaza in numele lui Duke, tatal unuia dintre cei cinci drumeti. Cea mai mare parte a romanului o reprezinta tocmai ancheta lui Ayscough care, in loc sa scoata la lumina adevarul, complica si mai mult lucrurile.
Marturiile si probele strinse de anchetator se dovedesc a fi contradictorii, caci unele sint reale, iar altele inventate. Care este atunci adevarul? Ni se ofera doar puncte de vedere si o poveste stranie care te tine in suspans pina la finalul cartii.
Transpune cititorul intr-o lume dincolo de limitele literaturii
Cartea este construita pe doua intrigi: una plasata in secolul al XVII-lea, alta la sfirsitul secolului XX. Omida are forma unui proces complicat, cu marturii si interogatorii, si este poate cel mai dificil roman al lui John Fowles. In Epilogul cartii, Fowles incearca sa ne convinga din nou ca romanul sau nu este unul istoric si ca „totul este o omida, nu o incercare de a reproduce istoria cunoscuta, fie in fapt sau in limbaj“.
Omida se termina cu nasterea lui Ann Lee, sau Maica Ann, cea care avea sa devina „principiul femeiesc din Hristos“ pentru Shaker-i, o secta pacifista care si-a avut originea in miscarea quakerilor.
Ca si primele romane ale lui John Fowles, Omida incearca sa transpuna cititorul intr-o lume dincolo de limitele literaturii, asa cum spune autorul in prolog. Actiunea romanului se desfasoara intre fictiune si realitate, aratind totodata efectele benefice ale intilnirii individului cu arta.
Romanul este in asa fel construit incit cititorului i se ofera ocazia de a interactiona in permanenta cu textul. Fowles utilizeaza tehnici narative postmoderne, care reprezinta contrapunctul cadrului istoric al secolului al XVIII-lea. Aceste tehnici si strategii folosite in romanul Omida ne arata mai mult latura romantica a lui John Fowles, pentru care cititorul trebuie sa fie capabil sa re-creeze textul.
Exista doi scriitori in John Fowles: unul bintuit de imagini, care mai de care mai ciudate. Pe aceste imagini isi va construi toate romanele. Acesta este poetul John Fowles. Celalalt este profesorul Fowles, teoreticianul si naratologul.
John Fowles, Omida,
traducere din limba engleza si note de Veronica Focseneanu,
colectia „Biblioteca Polirom. Seria de autor «John Fowles»“,
Editura Polirom, 2009, 39.95 lei