Daca nu i-ar fi cedat inima in noaptea de luni spre marti, ar fi fost napadit de telefoane, telegrame, flori, prieteni, fosti elevi, reporteri. Ar fi mincat un tort cu Ildiko si Serban, ar fi suflat in cele trei luminari, iar dupa-amiaza ar fi urmat marele moment: ar fi urcat pe scena Teatrului maghiar de stat „Csiki Gergely”, ar fi fost asezat intr-un jilt auriu, cu plus rosu, ar fi vorbit notabilitatile, trimisul Ministerului Culturii, citiva prieteni, ar fi primit o medalie, i s-ar fi recitat cele mai bune poeme, apoi ar fi coborit in sala si ar fi asistat la premiera absoluta a ultimei sale comedii, Matyi al doilea. Dupa aplauze, risete, flori, pupaturi ar fi urmat sampania. S-ar fi odihnit si a doua zi, in 27, la 12 punct ar mai fi tras o tura aniversara la scriitori, la Filiala. Iar cuvintari, reporteri, flori, o medalie, glume, pupaturi, risete, sampanie.
S-a intimplat insa ca lucrurile sa se petreaca altfel. In 26, la ora doua, in sala mortuara din cimitirul evreiesc, arhiplina, cel mai tinar rabin din rasaritul Europei, Slomo Sorin Rosen din Bucuresti, i-a facut lui Anavi Adam slujba de inmormintare cu atita har, incit multimea a incremenit. Adevarul e ca intregul moment a stat sub semnul a ceva ciudat, care nu era nici deznadejde, nici teama ori disperare, ci o impacare senina, intelegatoare. Ba chiar plutea deasupra tuturor un fel de nedumerire, din simplul motiv ca nimeni nu-si putea inchipui ca a sosit, iata, ziua, intr-atit de plin de viata, de vioi, mereu pus pe sotii era domnul Anavi. Toti il vedeau aniversat si la 111 ani. Iar ceea ce a urmat, cred ca i-ar fi placut la nebunie. Dupa citeva ore, aceeasi lume a umplut sala Teatrului maghiar si s-a delectat privindu-i comedia, ca si cum maestrul ar fi fost in sala, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Doar ca la final, cind s-a ridicat cortina ca actorii sa iasa la rampa si sa-si primeasca rasplata, in locul lor a aparut proiectat pe un ecran Anavi Adam insusi, care a ris si i-a aplaudat pe toti, ca dupa o farsa reusita.
A doua zi la prinz, scriitorii din oras s-au adunat si au vorbit despre el, ca si cum l-ar fi aniversat. Si-au adus aminte cu drag, cu umor, cit de vesnic bine dispus si prietenos era, cum a infruntat cu intelepciune si seninatate vremurile negre, iar doamna Olga a povestit cum tatal sau recita noptile poeme in ungureste, nemteste, romaneste, ca sa-si biruie durerea din muschi si din oase si cum, ascultindu-i pe toti vorbitorii, isi simte sufletul mai usor. Chiar asa a spus, „doliul meu e alinat”, in timp ce Ildiko a aprins cele trei luminari in forma de unu si doi de zero. De la ea am primit traducerea ultimului poem scris de Anavi Adam, Un simplu cintec, din care ii cer ingaduinta sa copiez sfirsitul:
„Un simplu cintec,
chiar si neintreg,
pe care Domnu-l fredoneaza impreuna
cu mine, – ajutindu-ma sa trec”.
(In romaneste de Ildiko Gabos & Serban Foarta)