Inainte de asta, 6 ani de planuri, o echipa de complici amici, si citeva exercitii pregatitoare, printre care mersul pe sirma (mai degraba cablu) intre turnurile de la Notre Dame si intre stilpii podului Harbour din Sydney. Inainte si dupa, 500 de arestari si-o pofta neobosita de acte aparent nechibzuite. Unii isi aleg scena intr-un garaj, altii intr-o biblioteca, el a vrut sa se-ocupe de aer, facind din imposibil instrumentul de lupta cu realitatea. Despre asta vorbeste si documentarul proaspat premiat la Oscaruri, Man On Wire, realizat de James Marsh dupa To reach the clouds: my high wire walk between the Twin Towers (o carte pe care, de altfel, au refuzat-o 27 de editori si pe care au laudat-o apoi Herzog, Forman si Auster). Si dupa ce l-am insotit pe funambul cita vreme si-a pus la cale lovitura (trucuri, prietenii neasteptate, deghizari, acte false, mii de ore se supraveghere, machete din chibrituri), ne oprim respiratia, ascultam un Satie delicat si ne uitam la Philippe Petit care se intinde pur si simplu pe cablu, apoi se ridica, face o reverenta si-si continua plimbarea. A fost, se spune, unul din cele mai frumoase cadouri pe care cineva le-a facut vreodata unor necunoscuti.
„De ce, ma tot intrebau. N-am avut nici un de ce.“ Mersul lui e-un fel de a arata cum poti face un poem atunci cind nu stii (sau nu vrei) sa-l scrii. „Trebuie sa exersati revolta“, spune Petit, iar Enticlopedia crede ca daca am fi in stare sa intindem un fir de-aici si pina pe luna, Philippe s-ar si apuca sa paseasca pe el.