Nimic nou: acelasi limbaj pe jumatate violent, pe jumatate ironic, aceeasi demonizare, aceiasi raspunzatori pentru dezastrul romanesc. Dupa cinci ani, cu privirea atintita spre finisul altei campanii electorale, Traian Basescu nu reuseste sa inventeze nimic. Steagul anticoruptiei e ridicat din nou deasupra crestetului domniei sale, iar presedintele sufla in el la fel de abitir ca in 2004. Numai ca pe atunci steagul flutura nu atit datorita respectabililor plamini prezidentiali, cit faptului ca sufla si un vint puternic in aceeasi directie.
Si totusi, analizind retrospectiv, ceva surprinde in toata povestea. Vintu si Voiculescu sint astazi tinte inca valabile numai si numai pentru ca Traian Basescu s-a ingrijit serios in ultimii ani sa le pastreze statutul de tinte. Daca ar fi fost lasati in pace, “mogulii” ar fi trebuit reinventati acum – iar sansele de reusita ar fi fost mai mici si puse mai usor sub semnul intrebarii. Adica toti am fi vazut atacurile prezidentiale drept ceea ce sint: niste strategii de campanie. Asa insa, ne putem pacali, intrucit ele vin in prelungirea altor si altor atacuri anterioare, chiar daca acum sint mult mai intense.
Asta pare a ne spune ca Traian Basescu a fost foarte atent sa-si pastreze intacti dusmanii din lumea afacerilor, tocmai pentru ca a anticipat faptul ca-n 2009 s-ar putea sa nu aiba prea multe variante de lupta politica. Mai exact, cu un PNL care nu prea mai are cum sa stirneasca interes din postura de tinta prezidentiala, cu un PSD agatat voios de guvernare, cu un PD-L care a ramas la fel de PD-L ca intotdeauna, Traian Basescu nu are cum sa creeze razboiul de care avea atita nevoie. Si-atunci? Si-atunci necesara anticoruptie a fost ingrijita atent de presedinte din 2004 incoace, udata din cind in cind prin indicarea unor moguli, pentru a o tine proaspata. Iar acum isi intra din nou in rol. Ramine intrebarea daca isi va si face rolul pina la capat.
Problema, de care sint convins ca e perfect constient presedintele, este insa aceea ca, daca in 2004, identificind in PSD dusmanul cert, imbracat in haina coruptiei, a avut parte de riposta, prin urmare a putut sa-si faca numarul pina la capat, acum, in 2009, e greu de crezut ca riposta va veni. Oamenii de afaceri vizati, oricit de moguli or fi ei, n-au nici forta, nici interesul, nici cheful de a se viri in focul luptei mediatice. Si-atunci presedintele va aparea, e adevarat, ca un boxer, numai ca nu unul care se afla in ring, luptind pentru vreun titlu, ci unul care, in plin antrenament, loveste un sac de box. Cam dificil sa stirnesti in felul asta interesul (tele)spectatorilor, nu?
Prin urmare, Traian Basescu se afla in fata celei mai importante dileme din viata lui politica. Pornind de la premisa ca supravietuirea pe scena a domniei sale nu se poate produce decit pe cartea atacului, e de vazut in continuare cit de mult se va multumi presedintele cu aceste lovituri sterile intr-un sac de box. E clar ca, pentru moment, e singura varianta pe care a luat-o in calcul. Si pe care, cum am scris mai sus, si-a pregatit-o de multa vreme, ca alternativa. Lipsa ei de rezultate, adica de entuziasm general, se va face insa simtita din plin in curind. Si-abia din acel moment oamenii care asteapta nu febril, ci voios revenirea in focul luptei a lui Traian Basescu pot spera la surprize.
Toate aceste lucruri se stiau. De citeva zile insa, combatantul Basescu ne face sa le si simtim, asa ca momentul merita punctat. Macar pentru acei spectatori care au inteles, din cum au decurs evenimentele in ultimii ani, ca politica noastra nu e altceva decit un imens circ care merita privit doar sub acest aspect. Un circ in care acrobatii nu-si fring niciodata gitul, in care clovnii iau suturi zimbind si in care iluzionistii isi fac numerele cu destul de putina dibacie, astfel incit cartile de prin mineci li se vad de la distanta.