Cirlanie, chit ca banuiesc ca echipa de la Sport.ro are date conform carora la emisiunile lor se uita indivizi fara educatie. Altfel, nu se explica povestea in cauza.
Dar nu despre moralitatea sau, pardon!, eficacitatea unei asemenea “campanii” vreau sa vorbesc. Stupefianta pare, in situatia data, disponibilitatea participantilor. Participantilor, pentru ca este foarte clar ca femeile respective nu s-au pozat singure. Ele au acceptat cu bucurie sa isi scoata la mezat fundurile, cu largul concurs al partenerilor lor. Care parteneri au jucat impecabil rolul de pesti.
Concursul celor de la Sport.ro este, vorba unui prieten, atit de grobian, incit nu se poate masura. Ce se poate determina – si mi-a devenit acum cit se poate de clar acest fapt – e existenta unui public telefil cu vocatie de victima. Oameni care accepta bucurosi sa-si calce singuri in picioare intimitatea si intimitatile. Exista in mod cert un grup de romanasi de pet, pentru care asemenea “provocari” fac parte din centrul vietii lor. Pe unii ii regasim la “Nora pentru mama”, pe Kanal D. Altii si-au trecut la realizari prezenta in defunctul reality-show “Big Brother”. Sint indivizi pentru care participarea la “Schimb de mame” e virful existentei lor. Sau la deja disparuta “Curat-murdar”.
Nu am nici un fel de dubiu ca, de cucoanelor de saptezeci de ani din casa “Nora pentru mama” li se cere miine sa-si dea prim-plan-uri cu fundurile la Sport.ro, vor accepta fara sa clipeasca. Acestor oameni le poti cere orice, atit timp cit le spui formula magica: “O sa apareti la televizor!” Ei sint indivizii din cauza carora a te uita la fundul cuiva nu mai este, acum, un act de intimitate. 🙂
Probabil, fetele care si-au transmis digital posterioarele au chiulit de la orele de limba latina din liceu. Asta, pentru ca e clar ca inteleg cu totul si cu totul altceva din sintagma “curriculum vitae”.