Marginalizarea unuia si supra-cotarea altuia, in anii ‘50, n-au mai contat, intr-o durata mai lunga. Istoria literara a restabilit cotele reale. Blaga ramine Blaga, in timp ce Mihai Beniuc ramine Mihai Beniuc.
Exceptind cazurile de patologie, cu deformarea realitatii sau crearea uneia paralele, scriitorii nostri isi cunosc limitele, marginile, suprafata talentului. La unii dintre ei insa, reflectarea nu merge impreuna cu acceptarea, eventual cu efortul suplimentar de a prinde din urma o muza nazuroasa. Sint cautate, in compensatie, tot felul de proptele, trucuri ieftine ori prestidigitatii spectaculoase prin care X si Y sa se propulseze catre virful ierarhiei. Daca nu prin opera ca atare, atunci prin rumoare; daca nu prin calitatea de scriitor, prin aceea de combinator.
Cel putin doua tipuri de autori trendy se pot remarca in lumea noastra culturala. Scriitori mai virstnici, nu neaparat lipsiti de merite, dar ingrijorati (putin prea ingrijorati) de posteritatea lor imediata si indepartata; si critici mai tineri, aproape disperati sa intre odata in lumea “buna”, sa conteze ca exponenti ai ei.
Primii au tot scris la viata lor, dar si-au dat seama ca trebuie sa se ocupe mai sistematic de receptarea Operei. Fac complimente mari si mici comentatorilor de ultima generatie, ii invita sa-i lanseze la tirgurile de carte, consuma o cafeluta si o prajiturica in centru, ii recomanda pentru o bursa, o calatorie, o subventie. Pun persoana lor (atit de agreabila) intre cartea pe care au scris-o si comentariul pe care il va produce tinarul critic.
Nu-i greu de inteles ca acesta va fi unul favorabil. Defectele operei vor fi evitate cu gratie sau explicate sofistic si transformate in calitati. Iar calitatile textului, cite sint, vor fi dilatate hiperbolic. Autorul sau autoarea cu pricina constituie o revelatie extraordinara (tinarul comentator are frecvent revelatii) si una dintre valorile exponentiale ale literaturii romane (mai cu seama ca aceasta n-a fost parcursa de criticul extaziat).
Comportamentul criticilor trendy e pe cit de penibil, pe atit de previzibil. Stii dinainte ce si cum vor scrie despre cartile anumitor autori. Ei mint, asa zicind, din punctul de plecare, pacalind publicul cu texte care sint orice altceva decit analize oneste si aplicate. In mod frecvent, carieristul nici nu citeste operele despre care da judecati de valoare. Le rasfoieste, le “scaneaza”, le parcurge in diagonala, cu un aplomb direct proportional cu dispretul pentru cititori. El face in literatura ceea ce altii fac in muzica: playback. Rezultatele se vad.
Sa fim trendy – si vom avea niscaiva avantaje de imagine. E oare putin lucru sa se vorbeasca despre tine de acum si pina la sfirsitul lunii?