Niste banale crime din lumea satului capatau in coloana unui ziar mister, iar asta ii dadea o oarecare noblete. O crima comuna era ridicata la rang de poveste extraordinara, demna de a fi cunoscuta de cititorii cultivati ai gazetelor acelor timpuri. Caci sa nu uitam ca la 1900 cititul ziarelor era inca o indeletnicire elitista.
Da, din acest punct de vedere, presa e mai jos pe soclu. Dar nu numai din vina ei, ci pentru ca mult mai multa lume are acum acces la ea.
Pe 29 iulie 1900, “Evenimentul de Iasi” titra pe pagina a doua: “O fioroasa drama din iubire”. Numai cind citesti titlul si subtitlurile te cuprind fiorii: “Iubirea fatala. Cine sint eroii. Gelozia. Chinuri ingrozitoare. Suferintele. Banuielile. Dispartirea. Hotarirea suprema. Ziua fatala. Atentatul. Crima oribila. Sinuciderea. Lacul de singe. Alarma. Arestarea. Amanunte de senzatie”. Dar nu lasi ziarul din mina, ci vrei sa cunosti drama.
Totul s-a intimplat la Dagita, “situata intr-o pozitie admirabila, la o mica departare de oras“. In acest decor poetic locuia o vaduva, Profira Ionescu. Era in etate ca de 30-35 de ani. “Bine facuta, inalta si, daca nu era asa de frumoasa, totusi avea ceva care te atragea, iti dadea senzatii placute numai vazind-o”. Tot in Dagita locuia si un comerciant singur, Cristea Lazarovici. El era ca de 45 de ani, caci “incepuse sa incarunteasca pe la timple putin”. Cristea ducea o viata modesta din modestul sau comert. Iar Profira era clienta lui. Zilnic, ii calca pragul bacaniei. “Azi asa, miine asa, si un fel de simpatie reciproca se nascu intre ei, care mai tirziu se schimba in iubire”. De la priviri cu subinteles, s-a ajuns la marturisiri aprinse. “Draguta vaduvita asculta cu placere cuvintele pline de foc ale batrinului indragostit.” Si uite-asa, “o epoca de fericire incepu”. Intreg satul stia despre povestea lor frumoasa.
Dar, cum simpatia dintre cei doi se schimba pe neasteptate in iubire, fericirea se preschimba in iad. Iar asta nu se intimpla tirziu, ci dupa citeva luni, cind “germenele geloziei incolti in mintea batrinului”. Cristea era pur si simplu torturat de ideile din capul sau. Nu mai avea nici un moment de liniste. Nu stim de ce, caci nu avem nici un element in povestea din ziar spre a o banui pe Profira de ceva nelalocul sau. Stim doar ca “gindul ca e inselat se inradacinase intrinsul”. Nemaiputind suporta, Profira il parasi. Dar asta a fost ca o confirmare pentru Cristea ca avusese dreptate in gelozia lui. Asa ca a decis sa se razbune pe cea care ii ranise sentimentele.
Ziua fatala sosi. Pe 24 iulie, Cristea o intilni pe Profira in casa unei femei din sat. Barbatul scoase revolverul, Profira incerca sa se apere, iar glontul o lovi in mina dreapta. Criminalul isi pierdu cumpatul la vederea singelui, asa ca isi trase un glonte in timpla. Se cufunda intr-o balta de singe, dar nu muri. Oamenii se alertara. La fata locului ajunsera procurorul si medicul judetului. “Criminalul fusese dus la spitalul Coltea din Bucuresti, intr-o stare desperata.”
Aceasta e povestea fioroasa din iubire din praful de pe ulitele Dagitei. Nu stim cit e fictiune si cit e adevar, caci nu ne sint dezvaluite marturiile. Dar stim ca acum o suta de ani, intr-o zi de vara, linistea satului a fost sparta de niste gloante de revolver.
Daca nu ar fi nu s-ar povesti. Cititorii si-au primit portia zilnica de drama.