Daca romanul dictatorului vrea sa ingroape in trecut figura tiranului, descompunind, prin ironie si sarcasm, mecanismul odios al puterii si transformindu-l intr-o caricatura, romanul dictaturii reuseste sa demonteze sistemul opresiunii comuniste si sa rescrie istoria dintr-o noua perspectiva. De veghe in noaptea totalitara, Daniel Banulescu transforma, cu talent, bezna comunista in comedie de buna calitate si chiar intr-un “bilci dracesc”, cum spune Dan C. Mihailescu. Cel mai bun roman al tuturor timpurilor ne plaseaza la inceputul anului 1989, cind, satui de atita mizerie si saracie, citiva indivizi pun la cale asasinarea “tovarasului prea iubit”. Un roman care incheie o trilogie si, in acelasi timp, o epoca.
Personajele, aceleasi ca in celelalte doua romane ale lui Banulescu, continua cautarea zbuciumata a credintei, intr-o lume condusa de o adunatura de sarlatani in frunte cu Marele Farsor, desi personajul Ceausescu construit de Banulescu este destul de schematic si de sters. Cel mai bun roman al tuturor timpurilor recupereaza suferintele trecutului, umbrele comunismului care ne-au bintuit atitia ani. Fictiunea incearca sa explice realitatea istorica, incearca sa o completeze sau, mai bine zis, sa o corecteze. Importanta este nu figura dictatorului, care ocupa un rol secundar in roman, nici mecanismul puterii, ci starea de teroare instaurata de sistemul totalitar. Exista ceva fabulos si oniric in romanele despre dictatura din Balcani, ceva ce tine de mentalitatea noastra, a oamenilor din est. Ceea ce s-a intimplat in Romania, dar si in celelalte tari din zona Balcanilor, nu poate fi inteles cu ajutorul ratiunii, ci dimpotriva, cu cel al fictiunii, caci intimplarile povestite de Daniel Banulescu de exemplu, in Cel mai bun roman al tuturor timpurilor, tin mai mult de domeniul fabulosului.
Ce-i lipseste tiranului din Balcani pentru a deveni personaj literar?
Asa este si cazul lui Ismail Kadare. Indosariati, cu vise si identitati furate, oameni pierduti in iarna comunista, eroii lui Kadare isi traiesc insomnia intr-un infern birocratic, asteptind-si rindul in fata camerelor de izolare. Albania comunista se ascunde in spatele metaforelor subtile cu care Ismail Kadare isi construieste acest palat al viselor, in care oamenii sint inregistrati in dosare, prin visele lor, pe care au datoria sa le povesteasca in fiecare zi. Albania sufera de insomnia popoarelor, fiindca acest popor a fost privat de dreptul de a visa, fiind mentinut intr-o stare de insomnie care l-a sufocat incetul cu incetul. Sint insomniace popoarele care produc o cantitate mica de vise.
Poporul roman, in curs de trezire dupa o lunga insomnie, indosariat si el pina peste Casa Poporului chiar si astazi, se poate regasi usor in romanul lui Kadare. Despre dosariada comunista s-a scris si se va mai scrie mult timp de acum incolo, la fel ca si despre dictatura comunista. De ce insa nici unul dintre autorii romani nu a scris un roman al dictatorului, asa cum au latinoamericanii? Ce-i lipseste tiranului din Balcani pentru a deveni personaj literar? Dar poate ca nu dictatorul e de vina, ci scriitorii care nu au stiut sa sondeze universul intim al tiranului si sa-l transforme intr-un personaj literar verosimil. In America latina au fost doua momente care au marcat istoria romanului: perioada de dinainte de 1970 si perioada de dupa “boom”, cind foiletoanele au fost rind pe rind indepartate, iar in locul lor au aparut, aproape simultan, romanele dictatorului. In acest moment incepe un lung proces al dictatorului care mai dureaza inca si astazi. La noi figura dictatorului este destul de stearsa. Putem spune ca am avut mai mult dictatura decit dictator.
Daniel Banulescu, Cel mai bun roman al tuturor timpurilor,
colectia “Proza. Seria de autor «Daniel Banulescu»“,
Editura Cartea Romaneasca, 2008, 44.95 lei
Daniel Banulescu : “Scrisul si cititul sint un fenomen de infratire si de prietenie”
Cel mai bun roman al tuturor timpurilor. De ce un astfel de titlu?
Pentru mine, un titlu trebuie sa indeplineasca trei cerinte: sa fie potrivit continutului bucatii literare pe care o reprezinta, sa fie surprinzator de bun, sa ma emotioneze in prima faza pe mine, autorul, dar si pe destinatarul lui. Cel mai bun roman al tuturor timpurilor indeplineste aceste trei conditii. Desi e un titlul periculos, m-am straduit ca intre titlu si carte sa existe armonia care exista intre bomba si mecanismul ei cu ceas.
Pentru cine scrieti?
In primul rind scriu pentru Dumnezeu. Dumnezeu e nu numai autorul perfect, dar si cititorul perfect. Scrisul bun e ca rugaciunea curata si fierbinte. Topeste orice obstacol pe drumul lui catre tinta. Am descoperit ca o carte buna e o fapta buna. De aceea, in al doilea rind, scriu pentru prietenii mei necunoscuti. Scrisul si cititul sint un fenomen de infratire si de prietenie, care ia nastere brusc, intre oameni pina atunci necunoscuti. Scrisul si cititul aduc oamenii impreuna, precum indragostirea.