La Bucuresti, documentaristul a venit insa cu Charging the Rhino (2007), primul sau film autobiografic, si de aceea greu de facut. Toti verii si unchii i-au murit in Holocaust, cu exceptia varului Sasa. “Sint socat sa vad cit de bine seamana baiatul meu cu Sasa”, spune Jacobovici, care si el seamana cu Sasa Musat, cel implicat in jaful Bancii Nationale (da, despre care a facut Al. Solomon Marele jaf comunist). Al. Solomon a fost si el la proiectie, dar Simcha Jacobovici nu i-a vazut inca filmul. Oricum, i-au trebuit cinci ani ca sa-si stringa curajul sa vada reconstituirea facuta in 1960 de autoritati. Si are teoria lui despre jaf: cei sase, toti evrei, aproape toti cu functii in aparatul de stat, au recurs la acest gest spectaculos si sinucigas nu doar pentru ca se sufocau in Romania, dar si pentru a le face o bresa semenilor lor. Dupa uciderea lor (cu exceptia Monicai Sevianu, condamnata la inchisoare), evreilor din Romania a inceput sa li se dea drumul in Israel (contra cost, fireste). Sasa si tatal cineastului sint personajele centrale ale documentarului care acuza Romania – tara pe care familia cineastului a iubit-o – nu doar pentru participarea la Holocaust, dar si pentru neasumarea acestui adevar. “Cind m-am dus la Iasi, nimic nu era public. Imaginati-va ca a trebuit sa vin din Canada cu o placa comemorativa si s-o montez noaptea”, spune cineastul al carui tata a scapat ca prin minune in Iasul pogromului, supravietuind cu un glonte linga inima. “Nu Romania a facut ce a facut, ci unii romani transformati in rinoceri”, i-a spus un domn in virsta, aflat printre spectatori. “Si eu sint evreu. Va rog, faceti separarea.” E greu de imaginat travaliul de exorcizare a traumei Holocaustului, mai ales cind, intervievat la Bucuresti, Serban Suru, liderul miscarii legionare (pe care statul roman n-o interzice), ii spune senin ca in Romania evreii s-au omorit intre ei si ca Holocaustul n-a existat.
Trilogia lui Ujica
Andrei Ujica munceste la trauma lui. A parasit Romania de mai multe decenii, dar inca exorcizeaza experienta comunista. Lucreaza acum la Bucuresti, la documentarul Autobiografia lui Ceausescu. Acesta va inchide trilogia din care mai fac parte: Videogramme einer Revolution/ Videogramele unei revolutii (1992) si Out of the Present (1995). Primul este cel mai inteligent documentar despre evenimentele din decembrie ‘89, un film care, pe masura ce trece vremea, limpezeste structurile, chiar daca nu poate decoji adevarul. Romania din el ramine insa aceeasi, ca o esenta eterna, tragi-comica. Videogramele… au avut o a doua proiectie intr-un cadru extra-ordinar: Penitenciarul Jilava. Au fost prezenti: gen. Victor Atanasie Stanculescu, Andrei Ujica, Emil Hurezeanu, un numeros public format din detinuti cu note mari la purtare si din invitati ai festivalului. A fost o proiectie inedita si cam lugubra. Fortul 13, pe unde au trecut toti detinutii politici din tara in perioada comunista, se afla nu departe de locul unde a fost impuscat maresalul Antonescu, iar gen. Stanculescu e mindru ca imparte aceeasi puscarie cu maresalul. Inainte de proiectie, generalul se uita la ceas. Din cauza filmului, detinutii riscau sa piarda masa de prinz. “Astept sa se lumineze cerul pentru un final care sa-mi dea o viziune pentru viitor”, spune generalul care e cazat la spitalul penitenciarului si care la final le declara jurnalistilor TV ca filmul si dezbaterea i-au provocat o durere de cap. “Daca medicii ar fi vazut filmul, nu m-ar fi lasat sa vin”, spune generalul ce pare acum infantilizat de prezenta medicilor care-i ocrotesc si ordoneaza viata.
Pe Andrei Ujica, realizarea acestei trilogii despre caderea comunismului il ajuta intr-un fel sa-si exorcizeze trauma comunismului. L-am intrebat cit de adinca e aceasta trauma. “Dupa parerea mea, orice individ este posesorul unei duble biografii: privata si istorica. Exista oameni – dintre aceia fac parte si eu – care au o legatura mai strinsa cu cea din urma. Oricit de absurd ar suna, ei traiesc sub imperativul intelegerii istoriei. E vorba, asadar, mai mult de un proces de cunoastere decit de unul terapeutic.” Fostul textier al phoenicsilor, ajuns in 1981 in Germania si devenit la inceputul anilor ‘90 cineast, se afla acum la jumatatea proiectului Autobiografia lui Ceausescu. De ce a introdus cuvintul “autobiografie” in titlu? “Pentru ca, asa cum Hitler e o suma a natiunii germane din perioada in care a condus-o, asa si Ceausescu este o suma a romanilor din cei 25 de ani cit a stat la putere. De discutat e doar contributia fiecaruia dintre noi la «greutatea» lui, ordinul de marime variind intre miligram si kilogram.”
“Cind mi-am dat demisia ca sa plec la Moscova, toti m-au crezut nebun”
Al doilea film din trilogia lui Andrei Ujica despre caderea comunismului, Out of the Present, este (autorul tine mult la aceasta clarificare) o poveste despre timp, nu un documentar despre dezmembrarea URSS. Eroul sau este Serghei Krikaliov (Krikaliev, cum scriu occidentalii), singurul cetatean sovietic ce a plecat din URSS in cosmos si s-a intors in Rusia. Filmul, comparat de presa straina cu cele doua mari jaloane pe care le si citeaza, 2001 – Odiseea spatiala si Solaris, este format din secvente filmate de cosmonauti in Statia Spatiala, de camerele fixate in interiorul navei sau la centrul de comanda. Cineastul a petrecut citeva luni la Moscova. Norocul lui a fost ca a prins momentul cind Rusia inca era in asezare si lucrurile inca erau neclare. “Aveam o slujba de asistent la facultatea de film din Mannheim. Cind mi-am dat demisia ca sa plec la Moscova, toti m-au crezut nebun. Numai sotia si fiul meu m-au inteles.” Lucrind la vizionarea si selectarea materialului, Ujica s-a intilnit si cu cosmonautii. “Sint niste persoane foarte pragmatice, dar sint un fel de casta. Oricum, alcatuiesc un grup foarte mic de vreo 300 de persoane din toata lumea care au reusit sa ajunga in cosmos.” Si, desi au partea lor de romantism (“toti, cind se intorc pe Pamint, fac tot posibilul sa se intoarca, pentru ca e ca un drog… si ajung ca un fel de misionari, tin conferinte prin scoli…”), romantismul lor e pe alta frecventa decit cel poetic mundan. “Comentariul filmului, care este jurnalul cosmonautului, l-am scris eu, dar cind a trebuit sa citeasca celebrul vers al lui Paul Eluard, Pamintul e albastru ca o portocala, a inceput sa rida: Ha, ha, cum albastru ca o portocala?”
Dupa 90 de minute de imponderabilitate, printre care citeva halucinante cu imagini cit se poate de reale infatisind andocarea navei la statia spatiala sau desprinderea ei – filmate special pentru Out of Present –, intoarcerea lui Krikaliov pe Pamintul albastru ca o portocala e ca o cadere. Cosmonautul e extras cu chingi din capsula (“E ca o nastere, nu?”, spune Andrei Ujica), si nu poate merge, drept pentru care e apucat de subtiori si saltat un pic deasupra pamintului. “Nu ne e dor de Pamint propriu-zis, le spusese el jurnalistilor din spatiu, ci de oamenii de pe Pamint.” Pe urma, in avionul care il duce acasa, Krikaliov sta lungit si pare, asa obosit si palid si cu privirea pierduta – comparatia e cum nu se poate mai oportuna –, ca picat din alta lume.
E dreptul fiecarui pamintean sa zboare in cosmos
Poate fi vazut cosmonautul din Out of the Present ca o metafora? E salvarea din istorie o posibila solutie? Andrei Ujica: “Da, Krikaliov poate fi vazut si ca o astfel de metafora, ceea ce sugereaza, de altfel, titlul filmului. Cit despre salvarea din istorie, ea ramine o solutie doar pentru cosmonauti. Si asta numai atit timp cit ei reprezinta o minoritate a umanitatii. Daca o sa ajungem vreodata sa plecam cu totii in cosmos, ne vom lua istoria cu noi. Salvarea trebuie cautata asadar in continuare in istorie. Ea poate fi, fara indoiala, gasita in asumarea privirii globale asupra naturii, asa cum e ea posibila de la hubloul unei statiuni spatiale.”
“Ce legatura este intre acest film si un festival despre drepturile omului?”, l-a intrebat un spectator pe Andrei Ujica. “Nu stiu, ar trebui intrebati cei de la festival.” Eu zic altfel: e dreptul fiecarui pamintean sa zboare in cosmos. Macar o data.