Mai mult decit un contract, esti prizonierul deciziilor luate cindva, de alta persoana cu numele tau, si nu poti trece dincolo de zid, si nu-l poti darima cu miinile goale… Si singur!
Atunci incarci in winamp playlistul ce debuteaza cu piesa What God Wants, pui castile pe urechi, sa nu deranjezi vecinul cu care imparti chiria apartamentului rece, torni in paharul murdar un deget de alcool, aprinzi alta tigara si te amagesti citind e-mailuri, mai mult spamuri si newsletters decit mesaje de la prieteni, iar usa imaginara se crapa scirtiind prelung… What God Wants? God help us all… Bine ar fi, dar Dumnezeu nu spune ce vrea, ce-ti trebuie, ce sa faci, cum sa crezi un preot care vorbeste in numele Lui? Daca L-ai prinde pe Dumnezeu de picior, I-ai trage una, ca a uitat de lumea creata, lasind-o-n seama popilor de toate orientarile!…
Roger Waters este unul dintre artistii fara de care cultura occidentala arata altfel azi. Exagerez scriind ca Waters e un posibil Beethoven al rockului? Nu exagerez mult. Daca Simfonia a 9-a e virful muzicii clasice, The Wall mi se pare, fara indoiala, simfonia 9 (noua!) a muzicii contemporane. Cum nu te poti lauda ca ai habar de clasicii muzicii fara sa asculti Beethoven, tot asa nu poti avea pretentia ca esti conectat la valorile actuale daca nu treci periodic prin discografia semnata de Roger Waters. Muzica pusa de el pe note nu extinde teritoriul experimental cu inovatii de genul celor realizate de compozitori ca Brian Eno, Robert Fripp sau Frank Zappa. Waters are abilitatea de-a folosi structuri consacrate ale prog-rockului de larga audienta pentru devoalarea nebuniei in care traim. Piesele sale nu exceleaza in arpegii uluitoare, nici nu alunga auditoriul prin schizofrenia orchestratiei. Ca un autor de consum, el apeleaza la ceea ce urechea stie si place – solouri de chitara melodioase, bas cu ritm domol, pasaje limpezi de voci feminine, fragmente de orchestra simfonica, segmente de “muzica concreta”, cum e consacrata in limbajul de specialitate insertia de sunete naturale ordonate in functie de necesitatile compozitiei. Astept cu nerabdare versiunea surround a albumului Amused to Death. “Biblia” anilor ‘90 pentru oameni ce-au traversat o istorie teribila, continuare fireasca la The Wall si The Final Cut, cu efecte sonore ce anticipeaza tehnologia 5.1 dezvoltata un deceniu mai apoi, albumul e umbrit pe nedrept de precedentele sale.
La o virsta cind faima, banii si realizarile i-ar permite sa-si consume timpul cu fleacuri sociale si gesturi caritabile, sa compuna pentru placerea proprie sau sa participe la inregistrari de cover-versions, Roger Waters bate scenele lumii cu aceeasi pasiune ca-n tinerete. Poate ca discul despre care circula zvonuri ca apare curind va descifra enigma unei vieti pe scena, ce i-a provocat cindva greata…