Cine este el, de unde vine si in ce limba, prin ce limbaj s-ar putea exprima mai bine, si-ar putea exterioriza sentimentele fata de cei apropiati, sint problemele care stabilesc nivelurile de sens ale romanului. Criza personajului se declanseaza in momentul in care Gabriel afla ca va fi tata, ca va avea, deci, un urmas. O calatorie la Budapesta, intr-o tara misterioasa, tainuita de parintii sai timp indelungat, ii ofera un bun prilej de exploatari ale amintirilor vagi, tacerilor si tradarilor. Astfel isi incepe confesiunea catre fiul sau care urmeaza sa se nasca. O confesiune emotionanta si, poate, o rezolvare a zbaterilor sale launtrice.
Stilul limpede si elegant, extrem de muzical, este comparat de traducatorul Silviu Lupescu cu tehnica muzicii lui Bach, contrapunctul. Fiecare cautare a personajului este reluata si dezvoltata tot mai mult in noi contexte.
In privinta relatiei dintre autor si personaj, Jean Mattern dezvaluie publicului timisorean ca problemele lui Gabriel sint, in mare parte, problemele lui, pe care le-a purtat ani la rind in el, si pe care le-a exhibat in aceasta carte prin intermediul fictiunii.
Problematica identitara, comuna romanului central european, aspect subliniat de Adriana Babeti, a determinat lansarea cartii la Timisoara, intr-un mediu cu o indelungata traditie a interculturalitatii.
“Obiceiurile culturale ale oamenilor care citesc sint foarte puternice”
Jean Mattern a vorbit la Timisoara despre cum a trecut de la statutul de editor la cel de scriitor. “E un pic intimidant sa scrii si tu cind lucrezi cu mari scriitori”, a spus Mattern, care a mai dezvaluit ca a inceput sa lucreze la Baile Kiraly acum cinci ani, insa a stat in sertar trei. Cit despre felul in care va afecta criza financiara lectura, Jean Mattern s-a aratat optimist, deoarece “obiceiurile culturale ale oamenilor care citesc sint foarte puternice”. Cititorii francezi nu au fost afectati inca de criza deoarece in Hexagon pretul cartilor este mai mic decit cel al unui bilet la teatru, spre exemplu. Prin urmare, lectura ramine o placere mai putin costisitoare decit altele.
Un alt eveniment care l-a avut in
centru pe Jean Mattern
s-a desfasurat pe
1 aprilie, la Bucuresti, la
Muzeul Taranului Roman.
Autorul
Jean Mattern este originar din Europa de Est, tatal sau fiind nascut la Timisoara, de unde a plecat imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Bunicul sau a ramas insa in tara, pina in 1957, iar casa parinteasca se afla inca in comuna Ciacova. Jean Mattern a studiat filologia, iar in prezent coordoneaza colectiile de literatura straina contemporana “Du monde entier” si “Arcade” ale editurii pariziene Gallimard.