Protezele bune sint scumpe si nu si le permite aproape nimeni. Citeodata imi doresc sa pot face ceva pentru ei, sa demonstrez ca solidaritatea incepe de la fiecare individ in parte, nu trebuie sa asteptam nepasatori interventia statului. Mi-ar placea, de exemplu, sa salvez un handicapat de la inec, sa-i fac respiratie gura la gura si sa-si revina, sa-mi multumeasca si sa plece cotonog la familia lui, iar toate rudele prezente sa ma laude si sa ma aplaude cu minutele lor mici si strimbe. Sa nu uite niciodata gestul meu si sa-mi trimita la Craciun si la Paste felicitari facute de ei, asa cum pot, cu gura, cu picioarele. Numai sa nu fie o zi friguroasa, ca fac hipotermie si nu ma bag in apa nici sa ma tai.
Pina una alta incerc sa-i respect prin fapte simple. De exemplu, lasind liber locul de parcare destinat lor. Sa stiti ca sint multi nesimtiti care ocupa aceste locuri. Pur si simplu nu le pasa, se baga ca boii. Mama, oare cum ar fi sa prind pe unul facind asa ceva, tocmai acum, cind sint atit de pornit sa fac dreptate?
Si cum soarta iti pregateste cele mai frumoase surprize, in nici doua secunde minunea se intimpla. Am simtit cum mi se urca singele in urechi. Aveam sansa sa iau atitudine civica, mai ales ca parcarea era dens populata. M-am repezit la masina porcului, am deschis brusc portiera si l-am tras afara. I-am dat repede doua scatoalce dupa cap si un sut in bot, ca sa se inmoaie si sa nu mai riposteze, dupa care am inceput sa-l injur si sa-i fac morala in vazul lumii, care parea ca ma priveste aprobativ, dupa care am luat-o spre intrarea in magazin, mindru ca oamenii au luat un exemplu de verticalitate umana. Nesimtitul nici nu se mai putea ridica de jos. S-a tirit pina la portbagaj, de unde a inceput sa traga de un carucior cu rotile. L-a ajutat o baba.