Am inceput sa citesc Replace all inca din acea saptamina poate si pentru ca aveam de-a face cu un autor care stia sa aprecieze relatia cu editorul, un prozator care nu ezita niciodata sa ceara o parere, ba chiar testa vigilenta primului sau lector. Stia cu precizie punctele slabe ale cartilor sale si respingea laudele cu o fluturare din mina ori cu un zimbet ironic. A fost o perioada in care ne-am vazut destul de mult, dat fiind ca tratamentul il obliga sa iasa din casa aproape de doua ori pe saptamina. Acea perioada a facut ca redactarea romanului sa nu fie una atit de dificila pe cit ar fi presupus-o stilul destul de incomod… Atunci i-am spus ca a scris un Maestrul si Margareta romanesc: bineinteles ca a respins ideea cu destula energie pentru a ma face sa cred in continuare in ideea mea.
Replace all este un reality show: o camera de supraveghere camuflata in menajeria unui judet de provincie mioritica, metafora pars pro toto a unei tarisoare binecuvintate de aia… Povestea lui Goncea (una dintre cele citeva povesti care se intersecteaza intr-o istorie cruda, insa teribil de familiara noua) e biografia unui securist ajuns facator de senatori dupa “revolutie”, un maior de Securitate agramat, urcat pe scara ierarhica nu in ultimul rind datorita unei foarte bune dozari a libidoului. Goncea reprezinta in romanul lui Ioan Lacusta ratiunea vremii: el e noul strateg, ginditorul, logicianul emis de specia numita Omul Nou. Cinic, total lipsit de scrupule ori constiinta, e ales de prozator sa deschida discursul romanesc, intr-un registru stilistic absolut respingator. El va fi prezenta tutelara vie a intregului roman, atit inainte, cit si dupa Revolutia de la Judeteana, care-l va propulsa cu asupra de masura pe scara non-valorilor. Promovat la gradul de general, va deveni mecanismul care face ca judetul sa inainteze inspre ceea ce personajul aparent opus, Tomnea, va numi vidul postrevolutionar. Goncea patroneaza din umbra toate afacerile care au ca obiect de activitate preluarea, desfacerea si vinderea unor “afaceri” de stat, afaceri invirtite de neamul Brandaburlea si al sau intreprinzator Cangurasu.
Aia sint, in toate sensurile, agenti ai schimbarii
Toate povestile personajelor din Replace all se invirt practic in jurul acelorasi intimplari, le reflecta mai mult sau mai putin distorsionat, actantii povestitori apartin cu totii unor regnuri inferioare, dar, din pacate, recognoscibile astazi. Ioan Lacusta nu iarta pe nimeni: a pus in cartea asta toata satira exersata in sase carti de proza, dar si toata stiinta acumulata de-a lungul atitor ani cit a fost redactor la “Magazin Istoric”. Satira se intinde de la un nivel superficial, dar delicios, cel al numelor, pina la scene de-a dreptul caragialesti, cum ar fi cel al dezvirginarii tinerei Mantinela din clanul Brandaburlea:
“– Ce-ai, fa, cu fata?! Ce-ti facu, de-o nenorocesti cind stam si noi si petrecem! Ca e Craciunul al sfint, fa, zi mare la casa omului. Am luat si prima…
– Ce-mi facu? Uite ca ne facu de-a ramas cu burta mare! Nu te bucuri?
Isi scosese mina. O suvita de singe se prelingea pe cearsaf. Mantinela gemea usor, ca si cum un serpoi solzos intrase in ea si se zvircolea nebun in burta ei, incercind sa iasa si nu mai gasea borta pe unde intrase. Doar zvicnea dind sa se inalte, speriat, flamind, ravasindu-i mitra, infiorind-o cu solzii grosi, ii simtea solzii cum se infig in moleciunea ei, cum hirsiie inlauntrul ei, de parca Sevrolet, ala micu, ar fi hirsiit cu lingura pe peretele din spatele casei, cimentuit cu stropi.
– Ai omorit fata… sopti Girevengu, urmarind cum firul de singe se lateste pe pinza mototolita. Tocmai de sfinta zi a Craciunului. Petreceam si noi la televizor, cu veselie si muzica, ca ne simteam oameni ca toti romanii. Ca ne bucuram de prima asta care am luat-o. Si uite, ce-ai facut din bucuria noastra…
Farmacata nici nu-l mai auzi. Incepu sa urle ca la mort. Ridica fata, o acoperi cu cearsaful, cu macatul, cu ce mai gasise pe pat si o zbugi afara. Tipa deznadajduita:
– Nu muri, printesa mea! Nu ma lasa chiar acusica, comoara vietii mele! Cum sa mori, regino? Cum sa ne lasi, scumpetea scumpetilor?! Nu vezi ca e sarbatoare sfinta, cum sa mori, chiparoasa mea?! Aooooleeeuuuu, sariti ca mi se moare printesa, chiar acu’, la mine-n brata!
Era in poarta casei, cu fata in brate, urlind disperata. Girevengu incepu si el sa tipe.
– Trotilas, ba Trotilas, sari ba, fratele meu, ca-mi moare fata, n-auzi?! Sariti, bai, ca moare zinisoara tatii. N-auziti?! Va fut muma-n penalitate la toti de nu iesiti! Voi petreceti la bautura si veselie si io cu fata moarta?! Iesiti, nenorocirea lumii de bagabonti! Sa va arda ficatii cu toti mortii mortilor de-i aveti si sa va dea canceru-n mate la toti, de nu iesiti!!!”.
Este, cred, romanul in care Ioan Lacusta a demonstrat nu doar ca are acea usurinta a ironiei fine, boieresti, nici ca stapineste doar practica unui stil cu totul aparte, anticalofil, straniu, repugnant pe alocuri ci, in plus, aici arata cu precadere stiinta de a asculta, de a prinde vocea mahalalei, a activistului marunt, a afaceristului post-lambada. Goncea, Brandaburlea, Tomnea (intelectual, de altfel) si intreaga menajerie ascultata de Lacusta sint nu numai personaje, ci stileme ale unui discurs amplu, necrutator, asianic, strabatut de analepse si prolepse derutante. Iar pina aici n-ati vazut nimic, pentru ca n-au intrat in scena… aia. Balta din apropierea capitalei de judet ascunde multe taine, ca orice balta… disparitii, sorbul care vine si fura orice personaj incomod, personajul poesc Chirul, tartorul dracilor (nu li se spune asa nici macar o data). Aia apar intr-o ordine foarte stricta, militareasca, sint in numar restrins, fiecare dintre ei are caracteristici vestimentare aparte, cum ar fi cel ce poarta o “palarie de paie de orez, model «Los Paraguayos» in turneul din vara lui 1963 la Urlati”, sau cel care-si exhiba mereu prin pieptii camasii viu colorate parul portocaliu de pe piept… Sint exuberanti, purtatori de schimbare, adevarati papusari intr-o lume judeteana de marionete, scapata in marasmul unui capitalism salbatic, tricksteri, declansatori de accelerare. O accelerare inspre nicaieri. Aparitia lor provoaca ruperea discursului despre care vorbeam, ei deschid planul diabolic, fantastic, apocaliptic-ironic al prozei. Efectul lor e cu atit mai izbitor cu cit autorul stie sa-i introduca cu minimum de pregatire, fara a apreta orizontul de asteptare: ii introduce cu naturalete, shiftingul de planuri intotdeauna irumpe. Cum ar fi cazul aluia care pune umarul la Revolutia pe Judet, apoi sprijina numirea lui Afinoghiu Bacanel in fruntea Vechiului Partid Istoric Nou:
“Pe tot drumul spre Casa de Cultura, grupuri de simpatizanti se formau spontan, urmindu-l pe Afinoghiu, scandind diverse lozinci, intre care cea mai des repetata era: «Jos comunistii, sus Bacanel!». In fruntea coloanei pasea tantos un ins desirat, cu o fata prelunga, mai mult albastra decit neagra, muiata in albastrul inchis al apelor coclite. Isi salta vesel palaria de paie de orez, model «Los Paraguayos» in turneul din vara lui 1963 la Urlati, indemnindu-i pe cei din coloana sa scandeze cit mai entuziasti numele lui Bacanel. Erau pensionarii de la Casa lor de Ajutor Reciproc, mobilizati si instruiti de pictorul Condrat Focan, vicepresedintele Casei, in functie inca inainte de triumful Revolutiei de la Judeteana”.
Aia sint, in toate sensurile, agenti ai schimbarii: aduc cu ei trecerea dintr-o acceptata normalitate in blamata insanitate (care aduce cu sine cazarea in azilul doctorului Wintris, fosta anexa a Securitatii), metamorfozarea, transportarea interregnuri (aici Ioan Lacusta scrie un pasaj demn de Ovidius), influenteaza viitorul (un viitor pe care cititorul il cunoaste deja, cum ar fi cazul cadavrului imbucatatit si gasit, algoritmic, in “privatile” ecologice ale firmei “Euro-Taulet Brandaburlea & Brandaburlea”), aduc sorbul etc. Sint operatorii unui document Microsoft Word (nu fac reclama, ci merg in siajul romanului), care nu fac altceva decit sa “dea” Replace all…
O mise en abime a acestei inlocuiri barbare are loc in chiar debutul romanului, cind inca tinarul si potentul maior Goncea e confruntat cu o problema delicata: vremurile se schimba, tovarasul hotaraste ca ce a fost a fost, iar cei nedreptatiti de obsedantul deceniu vor avea parte de mila si respectul “noului vint”, adica privilegiul unei inmormintari crestinesti. Faptul ca unul dintre “eroii” martiri ar fi avut o tija care nu se regaseste in sacul de oase daruit de Securitate nu conteaza nici cit negrul sub unghie. Ceea ce conteaza cu adevarat e schimbarea, adierea unor noi vremuri pline de milosnevenie si intelegere, lucru pe care orice om cu capul pe umeri trebuie sa-l inteleaga.
Istoria e facuta de animale
Ioan Lacusta a insistat sa pastram subtitlul (o parte a titlului, de fapt) Colcaiala. La fel de mult cum a insistat si in cazul precedentului roman, Luminare. Ii respectam aceasta dorinta tocmai pentru ca aduce nota exacta a demonicului intr-o operatiune extrem de simpla si de clara: desi inlocuirea totala pare a avea loc instantaneu, ea e totusi un proces imund, profund animalic. Iar acest roman vine tocmai ca o reamintire a faptului ca istoria, cit de mica ar fi ea, a unui judet de provincie situat undeva, departe de occidentala Sudica, e facuta de animale. Iar animalele cunosc, mai presus de orice, frica, foamea, dorinta.
Nu-mi ramine decit sa-i raspund lui Ioan Lacusta si declaratiei sale ca abia cu acest roman incepe sa scrie: adevarat! Sint convins ca Replace all, fara a mai pune probleme prin prezenta autorului in planul politic al literaturii actuale, va fi acceptat pe deplin in po(i)etica sa, asa cum ar fi trebuit sa se intimple demult. Dar, asa e in colcaiala, razbeste cine da mai tare din coada.
Postfata la romanul Replace all, de Ioan Lacusta,
colectia “Fiction LTD”, Editura Polirom,
in curs de aparitie