Prea dur cuvintul? Nu stiu, poate. Si mie mi s-a parut asa cind l-am scris. Dar n-am revenit asupra lui pentru ca atunci cind distrugi, cu buna stiinta, o parte consistenta a unei clase mijlocii si asa firave, nu stiu ce alt cuvint s-ar potrivi mai bine. Prin masurile luate sau in curs de a le lua, ma refer la impozitul forfetar si la pregatita anulare a deducerii TVA-ului pentru automobilele luate pe firma (incluzind aici si deducerile pe consumul de benzina, pe piese auto etc.), Cabinetul Boc face eforturi de a se inscrie in istorie. Nu prin niscaiva realizari in favoarea Romaniei, ci prin stoparea evolutiei ei, ba chiar prin trimiterea inapoi in saracie a acelor oameni care, formind clasa de mijloc, au asigurat in parte cresterile economice de pina acum.
Permiteti-mi, va rog, un exemplu concret, al unor prieteni de familie. El lucreaza pe un salariu de aproximativ 13-14 milioane vechi. Ea a cautat vreme de doi ani o slujba, nu a gasit. Pentru a-si asigura un venit, au deschis, in urma cu doi-trei ani, un mic magazin. Ea s-a angajat acolo cu carte de munca. Deoarece profitul lunar brut ar fi ajuns la aproximativ 15 milioane, si-a fixat un salariu de 8 milioane vechi, spre a putea plati, din restul banilor, darile la stat. Nu intrau in ceea ce am numit clasa de mijloc, dar incepeau sa se descurce. De curind, mi-au spus ca intentioneaza sa-si ia si o masina in leasing. Una romaneasca, fireste. Nici un profit al firmei deci, tot ceea ce vizau era sa-si permita acel salariu de aproximativ 8 milioane lunar. De doua saptamini insa stresul lor e imens: impozitul forfetar, anuntat initial la 1.600 de euro pe an, “rectificat” acum la 1.000 de euro lunar conform venitului firmei lor, adica 42 de milioane vechi, ar face-o pe sotia prietenului meu sa ramina practic cu un salariu imposibil de putin peste 4 milioane pe luna. Acum, a venit vestea ca nu-si vor mai putea recupera nici TVA-ul pe preconizata masina, nu-si vor putea deduce nici benzina. Prietenul meu mi-a spus ca, in cazul asta, nemaiavind vreun avantaj, isi va trece firma in conservare – macar nu va mai trebui sa dea acel impozit forfetar. Iar sotia lui va intra, fireste, in somaj.
Stiu, suna patetic povestea, dar e perfect adevarata. Si, evident, ei i se-alatura o multime de alte povesti asemenea. Ma credeti sau nu, cunosc chiar eu alte doua, tot ale unor prieteni, cumva asemanatoare. Ce vor face cei care gasisera un mod de a-si asigura existenta? Isi vor lua somajul o vreme, din banii pe care statul ii “cistiga” datorita noilor masuri, apoi vor munci undeva la negru sau, pur si simplu, vor stringe cureaua pina la limita suportabilului. Adunati toate aceste cazuri si veti obtine sute de mii de oameni afectati. Oameni care cumparau masini, care isi cheltuiau bani in supermarketuri, adica oameni care contribuiau la stat nu doar pentru ei, ci pentru toti. Din contribuitori, acum se vor transforma in asistati. Orice om intreg la minte isi da seama ca nu pe termen lung, nici macar mediu, ci pe termen scurt statul va pierde prin aceste masuri. Si totusi, guvernul fie pare a nu-si da seama, fie pur si simplu n-are nici o problema cu asta. Distruge clasa mijlocie? Ii trimite spre subzistenta pe acesti oameni? Fie! Statul va primi insa imediat niste bani, din care va putea asigura niste cheltuieli populiste, foarte eficiente ca imagine, tocmai bune pentru a pacali alte clase de alegatori.
Un guvern istoric, asa mi-am intitulat textul. Pentru ca e primul guvern care nu face nici un efort din a-si ascunde dusmania nu numai fata de imbogatiti, ci si fata de cei care abia au reusit sa se puna pe picioare, dupa o tranzitie chinuitoare in care am fost cu totii nauci. Continuind in felul asta, Cabinetul Boc marcheaza inceputul unei crize de natura pur romaneasca ce are sanse sa se transforme, intr-un viitor nu foarte indepartat, in colaps. Cine va fi de vina? Criza mondiala. Una care insa ar fi putut sa ne atinga destul de putin daca ar fi existat niste oameni care sa stie s-o gestioneze. Ba chiar una de care, in mod ironic, am fi putut profita daca am fi avut guvernanti competenti. Ca, din pacate, n-avem incepe deja sa sune a truism.