Probabil cazul lui Haret, longevivul ministru liberal, tinta preferata a atacurilor gazetei filo-conservatoare, este unul din cele mai bune exemple despre importanta independentei presei; despre “credibilitatea” presei angajate politic; in fine, despre cit de important este pentru un cititor de ziare, de azi sau de acum 100 de ani, sa stie ce citeste si ca, asemenea jurnalistului, trebuie sa urmareasca “adevarurile” iesite de la rotativa cu simt critic, documentindu-se din mai multe surse.
Asadar, sa revenim la Haret si la articolul din 1910 despre ministrul “de rea credinta”. De aceasta data, e acuzat ca prin Legea de stabilitate a corpului inspectoresc nu ar fi urmarit altceva decit “capatuirea cu lefi grase a 100 si ceva dintre membrii devotati ai partidului si mai cu seama acei de nuanta bratienista”. Intentia buna, preocuparea lui Haret de a crea un corp specializat de functionari in educatie, nu exista pentru gazetarii filo-conservatori de la “Evenimentul”. Pina si o banala urare a lui Haret facuta invatatorilor, la un congres national, ascundea ceva “necurat”: ministrul le-a spus “sa mearga inainte pe calea apucata, ca statul se gindeste la ei”. Ce va sa insemne asta? – se intrebau revoltati conservatorii: o promisiune mascata de marire a lefurilor de catre guvernul liberal, in timp ce “conservatorii reactionari nici nu se gindesc la invatatori”?
“Evenimentul” abunda in articole despre “relele” facute de Haret, mai cu seama capitalei moldave oropsite dupa pierderea statutului de capitala. La 1904, pe 17 februarie, ziarul anunta despre “O noua lovitura data Iasului”. Era vorba despre decizia ministrului de a infiinta doctoratul in Drept la Universitatea Bucuresti. Era prima data cind se instituia un doctorat in Drept intr-o universitate romaneasca, deci un mare pas inainte. “O veste buna pentru tara este o veste trista pentru Iasi pentru ca doctoratul la Bucuresti va duce la moartea facultatii iesene. Candidatii se vor ingramadi la admitere la Bucuresti, iar nu la Iasi”. Nu era nevoie insa mereu de o noua reforma pentru infierarea liberalului. Erau de ajuns o iesire in public, ca acel congres al invatatorilor, sau un eveniment de la care sa absenteze. Cum s-a intimplat in iunie 1904, cind regele participase la o slujba oficiata in capitala, inaltind alaturi de bucuresteni “rugi catre cer ca sa trimita ploaia binefacatoare”. Haret, ministru al instructiunii publice si ministru al Cultelor, absentase pentru ca se afla la o alta slujba religioasa, la Biserica armeneasca. “Este o explicatie, nu o scuza”, scriau cei de la “Evenimentul”, tragind concluzia ca “Domnul Haret nu crede ca e injositor sa sarute mina Suveranului, dar crede ca si-ar pierde din prestigiu sa se roage intr-o biserica”.
Fara indoiala ca imaginea lui Haret este azi idealizata. Ca “omul scoalelor” nu a fost scutit de greseli. Dar e putin probabil ca el sa fi declansat rascoala din 1907, cum il gasea responsabil “Evenimentul de Iasi”. “Maiestatea sa Haret, razvratitorul Romaniei”, asa il eticheta din titlu editia din 8 mai 1907. El era cel care “a condus cu atita abilitate ostile de razvratitori pe cimpiile Romaniei”. Conservatorii il acuzau practic de faptul ca revoltele de la sate ar fi fost inflamate de “agitatorii” din rindul invatatorilor, care ar fi fost la rindul lor manipulati de Haret. La baza acestei insinuari se afla totusi un adevar: Haret era extrem de influent printre dascali, care il simteau aproape si il adulau. Unii mai zelosi, de prin Rimnicu Vilcea, ii inaltasera chiar si un imn, ceea ce nu putea scapa ziaristilor conservatori: “Haret, ministru-al carui geniu in scumpa noastra Romanie/Organizat-a invatamintul, lucrind cum nimeni n-a lucrat”.