Cuibul din spatele meu troneaza in fata Operei din Timisoara, e plin cu oua si cu iepuri vii care tupaie prin iarba si rod morcovi sau frunze de varza (dar asta nu se vede in fotografie). Iepuroiul pe care dau sa-l prind de mana are un spilhozen inflorat, o esarfa rosu-alb la gat si palmele roz, pufoase (nici amanuntele astea n-au cum sa se vada tiparite-n alb-negru). Dar in imagine n-a incaput tot ce se-nsira in dreapta noastra. Pana la catedrala se-aliniaza cuviincios, ca-n Occident, zeci de casute de lemn pline cu turta dulce, siropuri, gogosi, pasca moldoveneasca, colaci secuiesti, griliasuri vieneze, mandorle si colombe (care-s cozonacii italieni de sarbatori), jucarii, carti cu poze, alune caramelizate, zeci de soiuri de ciocolata, in toate poleielile si formele, flori si iar jucarii si iar dulciuri, de parca insusi raiul copiilor ar fi pogorat pe pamant insotit de muzici voioase-n surdina.
Stiu ca-i cam chiciulan, dar pur si simplu nu-mi pasa. Asa ca-l rog pe un domn cu nepot sa-mi faca o poza, in care se vede cum intr-o mana tin niste spalturi de la un “Orizont” mai vechi, iar cu cealalta incerc sa-i pasez un ou mic iepurelui cu adidasi portocalii.