Influenta orientala ce colora frumos rockul romanesc din anii ‘70 putea impinge aceasta muzica in atentia lumii civilizate, asa cum a reusit Goran Bregovic cu Bijelo Dugme? Reuseau Phoenix ori Sfinx, lasati liberi si promovati profesionist? Catena, cu Hopatina-tinanai, obtinea un hit de Top Ten, daca fetele puteau sa se manifeste asa cum le dictau gindul si instinctul? Cu o lidera inteligenta si frumoasa, cum este si azi Anca Graterol, “propaganda” pentru tara era asigurata. Iar cohortele de rockeri ce bintuiau festivalurile acelor decenii puteau sa… N-a fost sa fie. Dar vom asista curind la invazia turisto-distractiva ce va scoate autostrazi din noroi. Blonda avem in bretonul ministerului de resort, caruia ii face si imn! Pe banii nostri!
Am dat rotocol prin specificul local, provocat de cariera celei numita cindva Ondina rockului: Doro Pesch (foto). Cind a devenit cunoscuta ca solista a grupului german Warlock, peisajul exclusivist si macho al heavy-metalului era condimentat cu citeva interprete. Care, ca sa ramina in atentie mai mult de cele 15 minute, cit le acorda regulamentar industria spectacolului, trageau spre pop-rockul de factura sentimental-erotica, potrivit dupa miezul noptii pentru yuppies, care pretindeau ca sint si cool-tivati, nu doar bogati. Sustinuta de masinaria rock nemteasca, Doro apela masiv la mitologia saxona: vrajitori, druizi, razboinici, balauri si-alte repere ale culturii populare nord-europene. Ca multe trupe, de la Black Sabbath la Within Temptation sau la cine mai vreti, Doro & Warlock au folosit cu succes ceea ce in termeni de estetica bastinasa s-ar chema “fondul nostru nelatin”.
Treaba facuta in deceniul opt si la noi de citeva creiere dotate. Cu o diferenta: in timp ce rockerii romani erau obligati la un limbaj neutru, aluziv sau metaforic, rockerii de dincolo puteau spune direct, si (amanunt important pentru difuzare optima) in limba engleza, ce-aveau de spus. De unde si succesul, ar sari aici un head-banger, grabit sa traga concluzia evidenta. N-ar gresi prea mult. Ceea ce caracterizeaza heavy-metalul este, in primul rind, energia debordanta din pasajele instrumentale, cu predilectie solouri de chitari amplificate pina la distorsiune, dar melodioase si antrenante. In al doilea rind, e simplitatea “versurilor”: patru sau sase cuvinte bine articulate, usor de retinut. Fight/for your right e constructia uzuala. Sigur, nu valoarea literara a textelor impune o piesa, un stil. Insa miza pe ritm si cliseul “baladei rock” au inlaturat heavy-metalul din atentia multimilor. Ne distram, dar traim totusi in lumea reala, nu in mitologie…
Trec peste chestiunea imaginii. Recuzita “demonica” este exploatata la maxim. Rezultatul tine de hazard sau de context? Oare de ce accesoriile cu tinte metalice folosite de Doro au succes mai mare decit ochelarii cu colti ai Ancai? Oare necesita explicatie faptul ca Doro scoate disc dupa disc (recentul Fear No Evil e absolut onorabil), iar Anca nu?