Silviu Purcarete iubeste vizualitatea si in aceasta zona, a imaginii scenice, se simte confortabil creator. Preferinta nu vine numai din afinitatile cu artele plastice, cit mai ales din atractia pe care cinematograficul o exercita asupra-i. Teatrul lui Pirandello se preteaza la o abordare de acest tip, iar Uriasii muntilor, in mod special. Atmosfera de vis, de insularitate dominata de misterios si iluzoriu, unde lucrurile nu sint niciodata ceea ce par a fi si nu se stie cu precizie ce anume sint, unde pe tapet se afla avatarurile artei actoricesti, raportul dintre material si spiritual impun o tratare in registrul vizualului. Vizual rezultat al sintezei de textual, sonor si imagistic. In propria poetica regizorala, Purcarete isi asuma rolul de autor. Crochiul regizoral preexista, dar e ajustabil la puterile echipei partasa la creatie. Lucreaza dupa modelul sau, insa „cu materialul clientului“, in limita a cit poate „materialul“.
Abundenta simbolistica alimenteaza imaginatia privitorului
Dragos Buhagiar a construit cadrul scenografic utilizind prioritar obiecte scenice deja investite cu teatralitate. A scotocit prin magazie si a ales sute de costume vechi, pe care le-a orinduit dupa criterii de gama cromatica, intr-un original „covor de scena“. Recuzita si „decorurile“ provin tot din istoria repertoriala a Nationalului. Cutii, dulapuri si fotolii vechi, cu plusul ros de molii, nimic mai adecvat pentru sugerarea ruinei din textul pirandellian. Totul e activ, e dinamic, abundenta simbolistica alimentind imaginatia privitorului. Noaptea, nevazutul, evanescentul, visul ca expresie a celor mai ascunse cotloane ale umanului, subconstientul, ludicul ca stare, atmosfera de basm, fluctuatia animat-inanimat sint induse teatral prin magia eclerajului, prin muzica si trucarea corporalitatii. Lumina e intotdeauna cea mai potrivita cale de a incerca sa infatisezi visul. Contrejour, pe ciclorama, localizata, alba sau colorata, in ghirlanda sau spot de lanterna, de cuart, evidentiind umbra, lumina modeleaza narativitatea oniricului.
Miresele din vis, ambiguitatea identitara, alteritatea, mastile, himerele, detasarea de propriul trup, amestecul unic de fascinatie si teama ingrozitoare sint infatisate in Uriasii muntilor, intr-o plasticitate elaborata cu rafinament. O plasticitate al carei suport sonor inseamna bucati din celestul Du bist die Ruh al lui Schubert, ce se aud cind din boxe, cind din galeata cintatoare, si tarantelele interpretate live de grupul Papusilor. Li se adauga muzicalitatea intrinseca a textului (un text pe care Purcarete l-a comprimat semnificativ), efectele auditive gen sunete ale naturii, „respiratii“, tunete ori „vulcani erupind“. Dar si acustica masinariilor scenice – tacanitul autonomizat al unei masini de cusut Singer, uruitul unui vehicul din dotarea tehnica, un fel de nacela motorizata, pusa in miscare si capatind valente teatrale. El inglobeaza si ecranul unde se prezinta, ca taietura de final, un clip de aproximativ trei minute, turnat in sala mare de spectacole, dezafectata, din cladirea aflata de ani buni in operatiuni de restaurare, clip ce rezolva deznodamintul piesei.
Ca poanta, Cristian Hadji-Culea, managerul asezamintului, apare citind citeva replici, in timp ce, simptomatic, molozul ii cade pe cap si pe umeri, siciindu-l. Spatiul sonor mai inseamna si desprinderea vocii de emitent, dar si tacerile si jucatul „pe muteste“. In pasta aceasta omogena care ar trebui sa fie reprezentatia, muzica pare ca vine din interiorul a tot ceea ce se intimpla. Si se topeste in scenic. Utilizarea „mosorelelor“, un joc din copilaria parintilor nostri, cu un nasture invirtit rapid pe o ata, pe post de mecanism rudimentar de intrare in hipnotic, cadenteaza sectiunile respective.
Purcarete avea nevoie de actori maleabili, cameleonici
De la „materialul clientului“ cu care a lucrat Silviu Purcarete pornesc fisurile montarii. Cind vii intr-un teatru cu trupa stabila, libertatea de a alege e limitata. O parte a distributiei alese de regizor nu a gasit tonalitatea interpretativa ceruta. Se joaca realist, cu tuse naturalist-expresioniste momente de reverie, denaturind sensuri, expunind situatii dramatice ce se doreau aluzive. Piesa lui Pirandello impune tonuri de joc variate, ce merg de la firesc, la clovnerie, farsa, teatru popular, joc cinematografic, mistic, transa, tragic. Unora le-a reusit. Unul dintre cele mai vii episoade e acela nocturn, halucinatoriu, sustinut de Cromo si Diamante, asistati de Papusi. Momentul Sgriciei si istorioara Ingerului Osutaunu, interventia Sgriciei in piesa inclusa sint, de asemenea, stenice artistic. Paradoxal, caci ar trebui sa fie tocmai invers, incarcatura emotionala o aduc tablourile din care lipsesc Cotrone si Ilse. Ceea ce ar fi trebuit sa reprezinte pilonii de rezistenta ai montarii devin punctele ei vulnerabile, de implozie.
Cotrone rosteste un text aproximativ, fara sa-l potenteze in planul semnificatiilor. Il livreaza informativ, saracindu-l de bogatia semantica. Biografia dramaturgica a contesei Ilse inseamna o pluralitate de stari, nu de putine ori contradictorii. E partitura unei personalitati care-ti scapa printre degete, a metamorfozarilor continue. Interpreta nu a inteles personajul; il portretizeaza liniar, isteric, lipsindu-l de complexitatea pe care i-o conferea scriitura dramaturgica. E plata si previzibila. Grupul Papusilor, al Napastuitilor, in postura de mini-coruri, functioneaza bine in alternanta unu-multiplu, devenita marca lui Purcarete inca din spectacolele craiovene, de la debutul anilor ’90. Privind retrospectiv la creatiile lui antologice, intelegi ca Silviu Purcarete avea nevoie de actori maleabili, cameleonici. Nu i-a gasit acum decit partial. Potrivirea exterioara pe rol nu suplineste puterea de a fi creativ impreuna cu ceilalti.
Optimistii spera ca, dupa citeva reprezentatii, spectacolul sa se aseze si sa devina ceea ce a imaginat regizorul. Realistii incearca sa descifreze anatomia unei incompatibilitati.
Uriasii muntilor de Luigi Pirandello
Regia: Silviu Purcarete
Scenografia: Dragos Buhagiar
Distributia: Ilse (Livia Iorga), Contele (Constantin Puscasu), Diamante (Haruna Condurache), Cromo (Calin Chirila), Spizzi (Radu Ghilas), Battaglia (Florin Mircea), Sacerdote (Dionisie Vitcu), Lumachi (Petru Ciubotaru), Cotrone zis si Vrajitorul (Sergiu Tudose), Piticul Quaqueo (Doru Aftanasiu), Duccio Doccia (Liviu Manoliu), Sgricia (Pusa Darie), Milordino (Irina Radutu Codreanu), Mara-Mara (Anne Marie Chertic), Magdalena (Diana Chirila), Papusi, Aratari, Ingerul Osutaunu (Brandusa Aciobanitei, Petronela Grigorescu, Tatiana Ionesi, Oana Sandu, Catinca Tudose, Daniel Busuioc, Dumitru Nastrusnicu, Gelu Zaharia)