Ori nimeni nu se gindeste la nimic, fiecare merge linistit spre casa. Daca oamenii ar fi o masinarie, pac, pac, pac, ce i-as mai desface, bucata cu bucata, sa vad ce si cum, dar sufletul sa li-l pot desface, nu corpul, ca asa dadeam la medicina si invatam sa desfac oamenii, sa-i desfac si sa-i fac la loc, dar asa, cu sufletul, n-am cum sa li-l desfac, in schimb, pot sa-mi imaginez cum se desface un suflet, sss, sss, sss, filetul de la suflet, poftim, amintirea unei zile calduroase de vara, un gindac cu un picior lipsa care se strecoara prin iarba, mirosul de cauciuc al pielii arse de soare si tu, ca prostul privindu-le si mirindu-te deodata ca existi, sss, sss, sss, filetul la suflet, poftim, spaima aceea, sari de sub patura, aprinzi toate luminile, cautind cotlonul cu mogildeata ascunsa care se holbase pe intuneric la tine, te zgribulesti in prag, astepti sa se lumineze, iesi pe balcon, inghiti aburii zorilor, intri, bei o cafea si-ti zici ca nu, nici vorba, nu putea fi ce cred, sint prea tinar, mai tirziu, mai tirziu, a fost doar o inchipuire, sss, sss, sss, filetul la suflet, mai are o carcasa si minunea tot nu ti se dezvaluie…
Minunea, chiar daca te uiti la ea, nu ti se dezvaluie, cel mult iti dai seama ca e o minune… Sss, sss, sss, filetul la suflet, strada luceste sub lumina neoanelor ce se reflecta in stropii marunti de ploaie, iar oamenii par niste fiinte miraculoase, capabile sa calce de-a dreptul pe luciul apei, fara sa se scufunde, corabii impovarate, lunecind una pe linga alta, inspre locul unde isi vor arunca ancora.