Barbatii afla destul de timpuriu in viata cel putin trei reguli principale:
» O femeie nu are niciodata suficienti pantofi, nici indeajuns de multe genti (de mina, de umar, cross-body, clutch; din catifea, piele ecologica, satin, velur, in, pinza colorata; cu paiete, margele, buline, solzi de sarpe, lacatele, catarame, dungi etc.).
» Cu toate ca femeia jura ca nu poarta in geanta decit „strictul necesar“ si pretinde ca stie precis ce se ascunde in gaura neagra antepomenita, ea nu-si va gasi niciodata telefonul atunci cind suna.
» In poseta unei femei iti este interzis sa umbli, chiar daca viata ta depinde de un antihistaminic pe care-l stii depozitat acolo.
Exista insa pe lumea aceasta un om platit sa intoarca posetele strainelor cu susul in jos si sa cotrobaie nestingherit prin ele, oglindind apoi continutul intr-un desen viu colorat, parte dintr-o mult-asteptata Petite Anthologie de Sacs et Sacs a Main. Omul acesta se numeste Nathalie Lecroc, locuieste intr-un cartier parizian, iar pasiunea pentru genti are simptome ceva mai complicate decit simplul shopping compulsiv.
Pasionata de stiintele sociale, Mademoiselle Lecroc si-a dat seama intr-o zi, prin 1998, ca poate afla mai multe despre oameni in functie de continutul gentii pe care acestia o poarta zi de zi. „In metrou sau pe strada, oamenii duc cu ei cite o geanta… Si m-am intrebat: daca adevarul zace inauntru?“
Au urmat apoi un proiect artistic intr-o expozitie de grup (desenul cu nr. 0000 reflecta continutul propriei posete) si ideea de a continua sa picteze maruntisurile ascunse in gentile celorlalti. Pina acum, in colectie s-au strins peste 700 de schite, iar odata cu desenul nr. 1001 Nathalie Lecroc va tipari si antologia promisa, in care isi doreste sa explice aventura pe care o traieste de mai bine de zece ani, insotind-o de anecdote, texte istorice si interpretari sociologice.
Un fox terrier, bomboane mentolate si artificii
Supranumita de presa „Sigmund Freud of Fendi“ sau „Picasso of Prada“, Mademoiselle Lecroc le impune celor ce doresc sa-si portretizeze geanta un set de reguli clare. Mai intii, trebuie sa se programeze pentru o sedinta in studioul artistei. Odata obtinuta programarea, nu au voie sa adauge sau sa elimine nimic din acel spatiu misterios al gentii. „Eu vreau sa pictez lucrurile pe care oamenii le poarta zi de zi cu ei, dar multi triseaza, scot pe furis tampoanele, ambalajele de dulciuri sau prezervativele. La inceput ma enervam, dar apoi mi-am dat seama ca pot face ce poftesc cu portretul lor. La urma urmei, si inselatoria spune multe despre personalitatea lor…“
O sedinta poate dura intre 30 de minute si 3 ore, in functie de continutul gentii, iar cel mai traumatic moment este cel al golirii. „Pentru multi, este un ritual extrem de emotionant, se simt stinjeniti, de parca ar sta goi dinaintea mea. Intr-un fel, metafora nu este departe de adevar. Antologiile mele sint, de fapt, o riguroasa examinare a banalului, un exercitiu etno-sociologic menit sa transforme spectatorul in actor.“
De-a lungul anilor, Mademoiselle Lecroc a descoperit in posete tot felul de minunatii. De la portfarduri, chei si telefoane mobile (cele mai des-intilnite), pina la epilatoare electrice, un fox terrier, artificii sau bucati de sendvis. Cineva chiar s-a suparat zarind in pictura o frunza ofilita de salata. Diferentele culturale sint clare: frantuzoaicele nu isi incarca geanta cu produse de machiaj, japonezele sint cele mai greu de „descifrat“, iar americancele (in posetele carora Lecroc a putut sa arunce o privire multumita unei colaborari cu Chanel) sint obsedate de bomboane mentolate.
Sute de povesti fascinante, ivite din pasiunea unei parizience pentru evantaie, pantofi si genti. Gentile altora…