Motorul lecturii textelor lui Dantec este alimentat constant cu autoironie si cinism necrutator. Autorul nostru stie sa se bata in public si vede dusmani peste tot, chestie care-l ajuta sa-i nimereasca si pe adevaratii inamici, asta-i eficienta ironica a paranoiei. Cind i s-a propus sa scoata pasaje provocatoare dintr-un „jurnal metafizic si polemic“ de catre Editura Gallimard, a renuntat si a trecut la Albin Michel, nu inainte de a face un taraboi de pomina. Scandalul il defineste, il ajuta; Dantec il si invoca pios, de altfel, atunci cind cotrobaie prin propria biografie pe care o numeste sugestiv black box.
Intelegem greu, intr-o cultura cu atita respect pentru batrina Franta si pentru vechile mecanisme de promovare literara, un tip care spune sec ca el e scriitor nordamerican de limba franceza, ca nu-l intereseaza premii snoabe si irelevante precum Goncourt, ca tot ce-si doreste ar fi premiul Nebula, distinctie importanta printre iubitorii de SF, dar dispretuit amabil de cei care se revendica numai de la marea literatura. De-a dreptul de neinteles imi apar atingerile cu dreapta extrema. Simpatica mi se pare eticheta pe care si-a atasat-o de catolic futurist. Opiniile sale politice ma lasa rece, dar delirurile sociale sint unele de luat in seama, omul exprimind frici profunde ale comunitatilor francofone. Eticheta de reactionar si lipirea de Houellebecq s-au constituit, cred, intr-o mare sansa. In textele sale provocator inteligente, in care recupereaza discurs religios in pamflet social, realizezi utilitatea maxima a reactionarului cu simtul ironiei. Textele prostesti, si nu lipsesc, ii dau un aer teribilist pe care stie sa-l inmoaie intr-o saramura de cyberpunker. Cit despre Houellebecq… as spune ca cei doi seamana cu adevarat foarte mult, numai ca unul a pornit-o dinspre literatura grea si ambitii clasice catre tot ce inseamna „pop“, iar celalalt a descoperit profunzimile literaturii prin incapatinare, cantitate si mixarea inteligenta a onestitatii cu indrazneala mediatica. Dantec a pornit dinspre lumea „alternativa“ (la propriu: a cintat intr-o trupa punk, a devenit apoi un textier foarte apreciat), muzicala, dintr-un starsystem exploziv pina la a emite altfel de pretentii. Cele doua lumi, showbizul si literatura, se hranesc reciproc cu succes. Recent, Iggy Pop a facut muzica pentru un documentar despre Houellebecq.
La film puteti renunta
Astazi vorbim insa despre Babylon babies, primul roman dintr-o trilogie, dupa care s-a ecranizat Babylon A.D., blockbuster american facut dupa toate regulile hollywoodiene, cu un Vin Diesel mai fad decit de obicei si cu o eroina fara pic de sclipire. E si greu sa adaptezi un roman de sute de pagini la un scenariu cu replici scurte si actiune multa; e si mai greu sa tii pasul in zona efectelor speciale cu imaginatia (care curge in scris cu vitalitatea unei masinarii stricate) lui Dantec. La film puteti renunta. Acelora carora le-a placut filmul nici un indraznesc sa le recomand cartea. Pentru ca e cu totul altceva. Babylon babies urmeaza insa o alta logica, cea a SF-ului, a literaturii scrise relaxat-complicat pentru iubitorii de Philip K. Dick bine amestecat cu Herbert. Nu are taietura de bisturiu a unor Scott Card sau Asimov, dar are bucuria paranoica a descarcarii in scris pe care o poti regasi in profilul „omului ultraviu“ de care pomeneam la inceput. Cartile sale se vor metanaratiuni personale ale tuturor aluviunilor pop, ideologice, literare care trebuie, simte nevoia Dantec, sa fie tinute impreuna. Si asa apar trucurile simple si de mare efect.
Toorop este un mercenar educat in „disciplinele“ cruzime si strategie militara in Bosnia, esuat prin Afganistan, vesnic fara bani, fascinat de Orient si de libertatea de a lupta cu dusmani mult mai bine inarmati, prizonieri ai propriilor tehnologii. Se invirte in apele tulburi rusesti si estice, cufundate in opium si in visele de marire ale unor mafioti siberieni. Gorsky, mafiotul, de exemplu este un personaj atit de complex incit, in film, nu si-a gasit decit un rol ciudatel jucat de Depardieu, dar cu un profil imposibil de detectat imagistic. In carte, Gorsky este exponentul viitorului centru al lumii, Siberia. Dantec asterne pagini vibrante despre Noua America, Siberia adica, capabila oricind sa se rupa de nucleul european si moscovit al Rusiei, gata sa lase Estul Salbatic sa reorganizeze metabolismul lumii. Dantec este expert in imaginarea unor scenarii geopolitice surprinzatoare. Fabulatiile paranoide, teoriile conspiratiei pot capata calitatea unui vis romantic de mileniul 3 – pasajele despre Siberia mi-au amintit de visul sultanului din Scrisoarea III…
Eroul nostru, Toorop, primeste sarcina de a livra o incarcatura speciala in Canada. „Marfa“ este o femeie numita Marie Zorn, purtatoarea unor mutatii biologice stranii care trec mult peste capacitatea de intelegere a celor care pun la cale transportul. Poarta in pintece omul nou, viitoare civilizatii. Iata o legatura puternica cu reteaua de obsesii intocmita de Houellebecq: asta pe linga viitorul in care se inalta mindre moschee, in care raelitii devin mult mai puternici, in care tehnologia ajuta la deprimarea completa a omului si la extinctie si la conturarea omului nou nietzscheean.
La Dantec nu ne saturam de amanunte
Si, bineinteles, intr-un SF bun trebuie sa existe mult spirit religios reconfigurat, resetat, reciclat. Dantec foloseste cu agilitate doua matrice literare, cea a SF-ului mesianic si pe aceea a romanului picaresc. In Cosmos Inc., un alt roman al francezului, eroul este acelasi mercenar, cu un profil si mai clar de semiumanoid. Dantec este pasionat de Deleuze, iar „corpul fara organe“ isi gaseste expresia lumeasca in corpul-gadget. Vizual, cyborgii, androizii, semiumanoizi au prins diverse consistente. In scris, la Dantec, niciodata nu ne saturam de amanunte, de mici aparate care indeplinesc diverse operatiuni. Memoria personajului din Cosmos Inc., Plotkine, este continuu programabila in functie de misiunea careia i-a fost destinat. Toorop este ceva mai din topor si mai apropiat de zilele noastre si tot el este cel care mentine echilibrul intre haosul recognoscibil al unei lumi in care aproape traim (aventura in viitor merge doar cu citiva ani in plus fata de 2009 al nostru) si haosul straniu al experimentului Marie Zorn.
SF-ul lui Dantec isi face treaba, propune o metanaratiune in miniatura care sa ne ordoneze putin mintile. Lupta dintre metanaratiunile clasice, religioase sau ideologice, si mininaratiunile SF se duce drept si dupa reguli clasice. Eroii din prim-plan sint intotdeauna impenetrabili, introspectia le este rezervata celor care vor schimba lumea si care sint, la Dantec, niste neputinciosi, niste forme stranii de promisiune. Personajul de care ne lipim insa e de o raceala crunta, fara viata interioara, cu reactii care sint de fapt reflexe, care lupta dupa coduri vechi, care se ghideaza dupa credinte solide, aproape ca luptatorii din filmele kung fu. Toorop este un agent al schimbarii fara sa se lase in mod real atins de vreun vis de maretie. Este revolutionar mercenar.
Va recomand sa cititi cartea impreuna cu o minima documentare despre autor. Nu ai cum sa-i suporti sutele, miile de pagini SF fara scrierile politice, fara declaratiile riscate aruncate impotriva stingii si vechii Europe Occidentale. Dreapta lui Dantec e inca una nonconformista, din linia Houellebecq, atitudine aproape de inteles intr-o Franta obsedata de stinga in mii de forme, o stinga uneori cliseizata, majoritara si devenita o modalitate incestuoasa de subliniere a identitatii, asemanatoare celui mai clasic nationalism. Asa ca reactionarismul lui inseamna si simpla reactie, inseamna si nevoia sublima de lovitura data unei majoritati intelectuale previzibile. Asa ca pot intelege pina la un punct celebrele diatribe impotriva Islamului, catolicismul apasat si celelalte a la Dantec… Pot chiar savura ciudatele corespondente paranoid-istorice pe care le face, de exemplu, pentru a combate o anumita viziune asupra Inchizitiei. Iata o declaratie data pentru „Le Point“ in care spune, pe linga faptul ca tribunalele protestante au ucis mult mai multe vrajitoare decit Inchizitia, ca „Unii dizidenti sovietici ar fi preferat cu siguranta sa fie judecati la Toledo pe la 1500 decit in Moscova in 1938“. Asta e Dantec. A lipit pe propria imagine publica etichete aparent incompatibile: religiozitate declarata amestecata cu punk, revolta, antistingism, conservatorism. Un cocktail deloc plictisitor, cu adevarat entertaining si provocator intelectual (sa-i zicem intelotainment?), cit timp e citit de oameni care nu sint gata sa-l creada pe cuvint.
Maurice G. Dantec, Babylon Babies, traducere si note de Rita Chirian, postfata de Alexandru Matei, colectia „Biblioteca Polirom. Proza XXI“, Editura Polirom, 2009