Bun, sa trecem la treburi serioase: mi-a placut standul Romaniei. Pe bune. Arata bine. Nu mi-a placut faptul ca distributia (tematica) a cartilor nu a atras o ulerioara organizare a lor per editura. Imaginati-va un vizitator strain, eventual de la o editura, interesat de un anumit titlu sau de o imagine de ansamblu a activitatii editoriale din Romania: nu avea cum sa inteleaga ce se intimpla. N-am inteles nici de ce am fost singurul ce nu si-a adus colectia de traduceri, intelegind ca standul va merge exclusiv pe linia „proza romaneasca contemporana”… Poate ca sint doar prost. Sau prea putin smecher. Ori ambele.
In rest, impresia cit mai pregnanta ca ar trebui sa renuntam la atit de celebra „lansare”. Am facut lansari cu un auditoriu format din 2 persoane. Daca va spun ca la un cocktail organizat de standul suedez era o mare de oameni care se calcau in picioare (fie pentru chiftelutele cu dulceata, fie pentru Vodka Absolut), veti intelege unde bat. Tovarasi, faceti un chef cu sarmalute si tuica fiarta si pariez ca se vor gasi doi editori care sa va asculte mestecind, cum le explicati literatura romana contemporana. Tot e bine. In fine, pot sa spun, contrapunctic, ca Nora Iuga, recitind, a strins publicul cel mai numeros.
Si daca vreti si o imagine pur personala: daca n-as fi vazut Frankfurtul n-as fi inteles ce inseamna industria cartii – imaginati-va International Agents Center ca pe o bucata smulsa din Minunata lume noua a lui Huxley. Masuta linga masuta, unde domneste cinismul cel mai rudimentar, chit ca obiectul este cartea. Vreti concluzia unui prim Frankfurt? Pierderea inocentei…
Ramine, in schimb, bucuria de a fi roman, de a te scalda in amniosul traditionalei lansari, de a putea sa-ti prezinti tinerii scriitori cind iti mai ramine putin timp dupa ce ai facut „afacerile” serioase, de a te intilni cu editorii compatrioti la o chiftea suedeza cu magiun. A, si inca o chestiune: nu toti nemtii sint punctuali, nemtii mai si fura carti de la stand, metroul intirzie etc.