„Daca am putea vedea suferinta pe care o provoaca prejudecatile si credintele nefaste, lumea ar fi altfel“, sustine cu un amestec de speranta si dezamagire Kris Kuksi, un artist convins ca menirea lui este aceea de a arata adevaratul chip al omenirii.
S-a nascut in Missouri in anii ’70, cind lumea voia sa invinga violenta prin iubire. Neferit de suferinta, a copilarit avind un parinte absent, o mama care se straduia sa-si creasca fiii muncind pe brinci, un tata vitreg alcoolic si doi frati mult mai mari decit el. Intr-un peisaj rural, fara televizorul sau jocurile video care le inghit astazi lacom vremea pustilor, fara parcuri de distractii sau aniversari la Mac, Kris a invins singuratatea si plictiseala fabricindu-si castele si altare din caramizile unui vechi hambar.
Imaginatia l-a salvat de la un destin banal, iar Kris Kuksi nu a devenit comis-voiajor sau patron de benzinarie, ci unul dintre cei mai apreciati artisti americani ai momentului, cu peste 100 de expozitii in galerii si muzee din intreaga lume, inclusiv la Smithsonian’s National Portrait Gallery, cu numeroase lucrari in colectii particulare (precum cele detinute de Mark Parker, CEO la Nike, muzicianul Fred Durst sau Chris Weitz, cel care a regizat American Pie) si colaborari la diverse proiecte, amintind aici doar coperta albumului A-Lex scos de Sepultura in 2009.
Bush, razboiul si publicitatea
Desi a inceput cu desen si pictura, Kris Kuksi prefera sculptura, simte ca s-a nascut cu talentul de a pune lucrurile impreuna, de a construi si asambla. Inspirat de natura, simetrie, anatomie si arhitectura, amesteca in lucrarile sale detalii baroce sau gotice cu liniile simple ale structurilor industriale, siluete renascentiste si schelete osoase, tancuri si elefanti, intr-un univers in care superstitiile coexista cu tehnologia.
Pentru el, lumea este un loc superficial, corupt si fragil, in care guverneaza materialismul. Iar arta lui – o exorcizare a agresivitatii, oglinda opiniilor despre societate, relatiile dintre oameni, razboi, foamete, discriminare, politica sau religie. Cit timp s-a aflat George Bush la Casa Alba, aluziile sale critice la adresa deciziilor prezidentiale s-au inmultit. „Imi pasa de ceea ce crede lumea despre americani. Nu vreau sa-si inchipuie nimeni ca toti eram de acord cu politica lui. E drept ca ideea de razboi m-a fascinat intotdeauna, pentru ca exista inca de la inceputurile umanitatii. Animalele se lupta, oamenii se lupta… Insa agresivitatea noastra nu este innascuta, ci invatata. Ne invatam copiii sa-i urasca pe cei care nu ne impartasesc credintele religioase sau politice. Desi dorim cu totii sa traim in armonie, pina si doctrinele pe care le imbratisam de dragul pacii sint incarcate de neintelegeri, iar mass-media incurajeaza cumva iresponsabilitatea si conflictul.“
Kris Kuksi dispretuieste consumerismul, fascinatia semenilor sai pentru marketing si publicitate, usurinta cu care se construiesc modele si se urmeaza trenduri. „Sintem captivii senzatiei ca nu ne ajunge niciodata ceea ce avem“, constientizeaza trist. Stie ca singura solutie este sa ne dam seama ca avem puterea de a decide pentru noi insine, indepartindu-ne astfel de o cultura superficiala, in care ni se dicteaza necesitatile.
„Incerc sa ii inspir pe oameni sa schimbe felul in care stau lucrurile“, admite cu gindul deja la urmatorul proiect. Nu oboseste, nu tace, nu se impaca nici cu sine, nici cu lumea. Nu pleaca in vacanta in Bahamas, nu se pregateste sa aiba o familie, nu se poate dedica decit artei – si recunoaste astfel ca se afla intr-un fragil echilibru, la granita spre nebunie. Un destin inceput in solitudine si continuat la fel de singuratic printr-o lupta neobosita impotriva omului, de dragul aceluiasi om.