Si poate ca e un pic de adevar in aceasta senzatie, caci puterile magice ale „esarpei“ sint recunoscute din vechime, tocmai din vremea scriitorilor antici.
Marele Homer, in timp ce ii aducea elogiu Aurorei, „ii compara gratiile cu onduleurile usoare ale unei esarpe la adierea dulcelui zefir“. Accesoriu misterios si unic, esarpa e ca femeia insasi, dispare si apare (din moda) doar pentru a „reveni dupa lungi si simtite absente, transformata si infrumusetata“. Pe vremea doamnei Recamier, care a reinviat puterile magice ale esarpei, aceasta era din crepes de chine brodata. Apoi a aparut esarpa din casmir cu ciucuri de matase, iar azi, adica in anul 1908, se poarta salurile de mouseline si casmir. Ele dau eleganta, gratie si noblete umerilor, spre adoratia masculina, in plus, „ocrotesc decolteurile mari la dineuri si la teatre“, avind totodata si un aspect practic, remarca cronicarul nostru, referindu-se, desigur, la doamne. In stagiunea acelui an, cucerise gusturile feminine si masculine esarpa din dantela de Irlanda.
Sa nu cumva sa credeti ca salul sau esarfa a fost si este doar o arma superficiala a cochetariei. Nu, ea este acel accesoriu subtil ce apartine nu doar modei, ci si psihologiei. Caci studiind felul de a lega ori dezlega esarpa, ori modul cum e invirtita intre degete, domnii rafinati pot sa intuiasca mentalitatea unei femei, ne dezvaluie secretele autorul cronicii de la inceput de secol.
„Pe umerii unei femei impozante, cel mai neinsemnat tulle ia aspect de manta regala“, „o femeie inteligenta si fina devine o minune cu spirit“, iar „cocheta simpla isi trage toate efectele pe care le voieste de la marea pasiune la cel mai impertinent atac“. In faldurile unei esarpe pot fi decodificate, de catre cavalerii cu imaginatie si spirit, toate secretele, de la „drama de inima, la crizele de nervi pina la diplomatiile feminine“.
Si tot esarpa ne absoarbe parfumul, prin atingerea usoara si insinuanta a faldurilor sale de gitul sau de lobul urechii, spre a-l raspindi mai departe, in aerul in care ea, esarpa, pluteste feminina, gratioasa, vaporoasa ca o mare doamna.