In Champions League insa, cele nouazeci de minute de fotbal cite ni se promit cu fiecare meci au o intensitate iesita din comun si un inalt coeficient educativ. Nu ca ar fi nevoie de lectii suplimentare, pe canavaua celei de fotbal: dar modul in care s-au jucat semifinalele face mai mult decit toate orele de dirigentie la un loc.
Eu tineam cu Arsenal, care fusese invinsa de Manchester Utd. cu 1-0 si avea deci nevoie sa intoarca rezultatul sigilindu-si poarta. As! Matei, fan al lui Manchester si al lui Cristiano Ronaldo, a inceput curind sa jubileze. Baietii lui se aparau perfect si atacau sustinut, efectuind o miscare colectiva si individuala de piston.
Comentatorii insisi pareau derutati. Cliseele de care nu se pot dezbara („rasfatatul Ronaldo”, de pilda) n-aveau nici o legatura cu ce se-ntimpla pe teren. Rasfatatul Ronaldo a dat un gol dintr-o lovitura libera de pe la vreo treizeci de metri, dupa care, in loc sa se lase pe tinjala, alerga in aparare si-n atac cu o energie de debutant absolut. Golul al treilea l-a dat tot el, dar in ce fel: a respins o minge din fata careului propriu, pasind-o subtil spre stinga; de aici mingea a ajuns la Rooney („muncitorul Rooney”), care a alergat in stilul caracteristic pe banda stinga, centrind, in fata careului advers, spre coechipierul din dreapta care era acolo. Cine oare?
Pai, rasfatatul Ronaldo, care traversase si el in lung terenul, ajungind la intilnirea cu pasa decisiva. Din voleu, sut necrutator in poarta excelentului Almunia. Asa se joaca fotbal in Liga Campionilor. La 1-0 acasa si 3-1 in deplasare, Manchester United presa in continuare pe Arsenal, sub privirile deznadajduite ale lui Arsene Wenger. La final, acesta ne-a aratat ce inseamna fair-play. S-a dus la marele lui rival, Alex Ferguson, si l-a felicitat pentru victorie.
Un alt tip de lectie deschisa si diversa (de la fotbal la mentalitati) ne-a fost servita de semifinala Chelsea – Barcelona. Aici, tata si fiu au tinut cu aceeasi echipa, preferind jocul ofensiv si creator al catalanilor celui inchis si destructiv al londonezilor. Cind Matei s-a dus, cu umerii coboriti, la culcare, colegul lui de suferinta a ramas sa incurajeze o echipa atit de frumoasa strinsa in chingile englezilor. Dupa 0-0 in tur, golul inscris deja de Chelsea aducea calificarea. Un mult dorit gol al Barcelonei ar fi propulsat-o pe aceasta in finala de la Roma. Siguri pe ei, englezii au inceput sa fragmenteze jocul, sa cerseasca penaltiuri prin oportunistul Drogba, sa polemizeze la fiecare faza cu arbitrul. In minutele de prelungiri, Guardiola, tinarul antrenor al Barcelonei, i-a strins mina mai hirsitului sau oponent, Guus Hiddink, gasind chiar puterea sa zimbeasca. De o vreme, spaniolii jucau in zece oameni. Un fundas fusese eliminat, pentru un fault fantasmagoric.
Asta-i viata…