In Razboi ascuns (romanul meu din 2005) am dezvoltat o “arta a spectacolului”, deoarece pe vremea aceea credeam ca mai importanta decit viata este confruntarea dintre “bine” si “rau” si o puneam pe aceasta intr-o haina epica, metaforica si parabolica. Treptat, a ajuns sa ma intereseze viata ca atare si asa, fara sa vreau, mi-am descoperit un model: Biblia. In Biblie sint “Carti”: Ezdra, Neemia, Estera, Iov etc. Biblia e o carte sacra, e dictata de Dumnezeu unor alesi. Un scriitor nu poate sa scrie o carte sacra. Asa, Cartile vietii sint cartile vietii omenesti profane. Ca sa le scrii, trebuie sa descoperi ceva din taina esentei vietii noastre. Cartile vietii se deosebesc de alte carti prin aceea ca nu sint o “arta a spectacolului”, o “drama cosmica”, ci o incercare de surprindere a unor esente ale existentei.
Ultimul dvs. roman aminteste, la o prima lectura, de Craii de Curtea Veche a lui Mateiu Caragiale. Este Stefan, personajul principal al cartii, un decadent?
Exista doua romane “exotice” ale literaturii noastre, care imi plac enorm: Craii de Curtea-Veche si Manualul intimplarilor. Orice asemuire cu ele nu poate fi decit magulitoare. Desi imi par cu totul diferite de ceea am facut eu, privind in urma, pot sa le percep acum ca pe niste “carti ale vietii”. Nu “decadentismul” e marca lor, ci o anume viziune asupra existentei noastre. In Craii… gasim voluptatea caderii. In Manualul… gasim viata macinata de necroza. Eu mi-am dorit un “roman total”, care sa cuprinda toate manifestarile sufletului omenesc, dar mi-am dat seama ca e prea tirziu sa-l scriu. Ar fi fost nevoie sa-mi dedic intreaga viata intreprinderii, inca de pe cind eram scolar (si nici asa…). Astfel, Cartile vietii sint doar citeva fragmente din adevaratele “carti ale vietii”. Insa e bine ca romanul exista, pentru ca este o matrice in care se pot aduna toate romanele lumii pentru a alcatui “cartea unica a vietii”… Stefan nu e un decadent, ci un senzual. Lumea ii parvine prin senzatii. Nu sint sigur, dar cred ca e unic in literatura noastra. Cu toate astea, preferatul meu e generalul Matei, “generalul infrint”.
Cum a fost si cit timp a durat documentarea pentru Cartile vietii?
Documentarea e sumara. Tine, mai ales, de cronicarii munteni. Dar nu istoria m-a interesat. Pentru ca din istorie ne parvine un anumit mesaj al vietii, pe cind un roman ofera un alt mesaj al vietii, ce tine de viziunea unui scriitor. La mine a fost asa. Sperjurul sub amenintarea mortii din primii ani ai regimului comunist in Romania m-a dus la gindul ca omul e discursul sau (de vreme ce atunci cind e obligat sa minta el se anuleaza). Adica omul si limbajul sint una. Pornind de aici, problema mea a fost sa produc in mine limbaje, fiecare dintre ele inchipuind un personaj. Daca am reusit, inseamna ca am asimilat omenirea si existenta mea ca scriitor capata o implinire. Asa am putut sa afirm ca singurul limbaj universal e omul (ultimul dintre scriitorii preocupati de problema a fost Joyce, care a spus: “Asa ca gestul, nu muzica, nu mirosurile, are sa fie limbajul universal” – l-am contrazis in mod flagrant).