De aceea cred ca mi-ar lua o buna bucata de eternitate ca sa am curajul sa scriu/ spun raspicat „Ana are mere” in limba germana. De ce gen e Ana? Dar merele? Ce terminatie folosesc pentru plural? Ce topica trebuie sa aiba verbul in propozitie? Faptul ca astazi sint acasa, imi scriu articolul si nu ratacesc inca pe strazile din Frankfurt, in cautarea drumului spre hotelul meu, se datoreaza norocului ca unul din doi germani – cel putin asta a fost impresia mea – stie engleza. Ma opresc aici cu genul asta de comentarii pentru ca, ironia soartei, prima traducere a romanului meu, Trimisul nostru special, va fi in limba germana. Ma sperie doar gindul ca mi-ar lua o eternitate ca sa-mi pot verifica traducerea.
Pentru un membru cu state vechi in lumea interlopa a cartilor, cum cred ca sint si eu, Tirgul de Carte de la Frankfurt reprezinta ceea ce pentru un alpinist e virful suprem pe care visezi sa ajungi – Everest. Diferenta e ca nu-ti trebuie rezerva de oxigen si, indraznesc sa spun, nici cine stie ce echipament special. Doar o carte (in cazul in care esti autor), mai multe carti (in cazul in care esti editor) sau treizeci si trei de euro intrarea (in cazul in care esti simplu vizitator). Sincer vorbind, vizita in Himalaya tirgurilor de carte nu mi-a taiat respiratia, asa cum ma asteptam. Initial, am avut impresia ca ma plimb printr-un fel de Bookfest multiplicat, asezat pe niveluri si spatii mai mari si mai frumoase. Am vazut zeci de standuri care aratau excelent, splendid, superprofy – cum vreti –, dar nici unul nu mi s-a parut iesit din comun, de neinchipuit inainte de a merge acolo. Cred ca maretia Tirgului de Carte de la Frankfurt nu vine din mult laudatul spatiu de desfasurare, ci din oportunitatile de comunicare oferite. E mai degraba un tirg de publicitate editoriala decit unul propriu-zis. Expozantul e in acelasi timp si client pentru ceilalti, tranzactionind drepturi de autor. Oferta e extrem de variata, la fel ca si ofertantii de toate neamurile. Plimbindu-te prin tirg, ti s-ar parea absolut firesc sa dai la un moment dat peste un stand in care gasesti omuleti verzi, cu trompa si urechi lungi, ascutite, vinzind copyright-ul pentru un bestseller universal: Cum sa traversezi Calea Lactee. Ghid practic.
Nu pot sa compar cu ce s-a intimplat in anii trecuti, dar pot spune ca standul Romaniei de anul acesta mi s-a parut de bun gust, cu carti reprezentative pentru piata editoriala autohtona, civilizat, cu nimic mai prejos decit unul occidental. Daca se va dovedi si eficient – prin copyright-urile tranzactionate de editorii romani – inseamna ca a fost perfect.
In rest, am batut strazile Frankfurt-ului ca un alien, cit sa fac o pereche de bataturi care ma vor tine probabil o luna, minunindu-ma de cladirile traditionale si de cele moderne. N-as putea sa va spun cum se chemau, pentru ca, evident, totul era scris in limba germana. Iar cea mai frumoasa amintire de acolo e un violonist care cinta, demential, gavote de Bach, in mijlocul pietei. Asa mai zic si eu muzica populara!