Emil Brumaru: Atunci din mijlocul paginii ar creste un castel cu turle si creneluri iar noi am lasa insemnarile de pe margini si ne-am cuibari intr-insul!
V.D.N.: Insemnarile ar creste precum iedera pe zidurile unei case, acoperindu-le treptat. Casa, dupa o vreme, ar putea fi darimata, molozul extras cu grija, roaba dupa roaba, iar scheletul de lujeri si frunzis s-ar sustine singur, viu. Acesta ar fi basmul. Din el, personajele ar cinta pe o mie de voci, iar singurul articol din constitutie ar fi referitor la obligativitatea jocului si a placerii.
E.B.: Ma incinta ideea unei case cu peretii din lujeri, usor palpitind la cea mai mica adiere de vint mingiietor. Iar constitutia mai poate fi schimbata pe ici, pe colo, in punctele echivoce, dupa cum ne convine…
V.D.N.: Ar fi chiar casuta din copac! Facuta din copac. Caci la baza crengile s-ar ingrosa, lemnul ar deveni mai dur. Si ar continua iedera sa creasca in sus, cum am vrea noi sa o dirijam.
Sa deschidem o croitorie in casuta din copac, sa taiem lumina la metru, sa decupam rotocoale de matasea broastei, sa facem franjuri din suc de mere si dantela de ceata destramata cu sunete, dimineata.
E.B.: In casuta din copac am deschide si o dugheana cu materiale pentru confectionat cele mai fistichii costume de bal in croitoria deja infiintata. S-ar gasi si palarii de diferite culori pentru mofturoasele ciupercute! Si masti cu taieturi ovale si oblice, tinute in dreptul ochilor cu un betisor de alun. Si bratari si coliere de topaz, ba chiar cercei, leganati in ritmul mersului printre zmeii zemosi de pofte. Ar mai trebui si un metru de lemn pentru masurat valuri intregi de stofa crepusculara. Si foarfece mari pentru impartit nuferii de-a latul. Si mosorele de ata tare, fabricata de paianjenul nostru, pentru insailat rochiile din papadii, la proba finala…
V.D.N.: Sa ne mascam! Saptecapete se va masca in cuib cu pui, cu barbiile lui toate proptite intre crengute impletite, si cu giturile ca lianele infasurate in jurul unui copac. Copac va fi Piticul cocotat pe metrul de croitorie!
E.B.: Eu mi-as dori povesti frumoase prin care sa haladuiesc, lipsit de griji, cu anii… Iar finalul sa fie mereu aminat de cite o Zina mai saltareata, poate chiar de Zina Gogo!
V.D.N.: Eu vreau un pitic, sa faca tumbe in cercuri la marginea canapelei, sa-mi pazeasca ghiveciul cu craita, sa spuna povesti de atirnat la ureche. Sa ma lase sa ii fur povestile.
E.B.: A trai in basm! Ma gindeam ce fericit pot fi in timpul, si in locul, si inconjurat de personajele unui basm. E o intoarcere la copilaria fara griji, copilarie abolind maturitatea suprasaturata de banalitatea infioratoare a zilelor curgind uniform, parca fara nadejdea de a atinge acea zare de minune si curcubeie suprapuse, irizind iluziile noastre. Broasca riioasa se da de trei ori peste cap si devine printesa cu coronita, gratioasa, mladiindu-si talia printre motani si bile de fildes… sau print viteaz, tras ca prin inel, cu spada de flacari la sold…
V.D.N.: E basm peste tot, chiar si-n Vaile Indoielii, in negura. Iar broasca riioasa poate fi foarte draguta si fara sa se dea peste cap. Stind, de exemplu, cu burtica in sus, cu laboantele sub cap, ca la plaja, asteptind sa fie sarutata, ca si cind ar fi dreptul ei firesc. Adorabila!
E.B.: Sau broscute cu coronita, in mijlocul cite unui lotus galben sau alb, pe superficia lacului straveziu, albastru, calm. Scot oracaituri muzicale si asteapta sa fie descoperite, luate in palma, pupate pe botelul umed… Atunci fac salturi de bucurie si se lasa gidilate cu degetul pe burtica. Uneori se transforma in zine acoperite doar de voaluri transparente, dansind pe maluri in nestire… Cine le vede uita de tristete!
Rubrica Diabloguri a implinit un an!