Ministrul israelian al Culturii il omagia simbata trecuta, la anuntul decesului, spunind ca “a fost unul din cei mai importanti ambasadori culturali ai statului Israel, conducind orchestrele mari ale lumii…, a lasat in urma numerosi studenti talentati si excelenti care umplu salile de concert in lumea intreaga. Aceasta este mostenirea lasata umanitatii de Mendi Rodan si am fost binecuvintati sa fim capabili sa ne bucuram de talentul si contributia lui la lumea muzicii”.
Mendi Rodan a fost o parte inseparabila a culturii israeliene timp de 50 de ani, insista aceeasi oficialitate la spusele careia s-ar putea adauga ca apartinea unei generatii de muzicieni remarcabili, emigrati din Romania, intre care dirijorii Sergiu Comissiona si Eduard Lindenberg. Criticul muzical Ruth Guttman ben Zvi, care a urmarit contributia artistilor de origine romana la viata muzicala israeliana, ii facea un portret in anii ‘70, scriind ca Rodan “conduce precis, e omniprezent, indica ce vrea cu claritate si de aceea este urmat cu fidelitate. Gestica sa este prompta si elocventa, dar neeleganta”. Si pleda ea, nu departe de adevar, “frumusetea gesturilor unui dirijor sporeste expresivitatea, intregind placerea auditiva cu cea plastica”, motiv suficient atunci pentru a-i cere lui Rodan, ce “face parte dintre acei artisti care se straduiesc sa dea publicului o satisfactie cit mai deplina”, sa-si perfectioneze tehnica.
Si totusi, in tehnica dirijoratului, Mendi Rodan avea o scoala buna, aceea a lui Constantin Silvestri, fiindca primii 30 de ani ai vietii ii petrecuse in Romania. Evreu iesean, din generatia interbelica, nascut in familia Rosenblum, tineretea i-a fost marcata de avatarurile persecutiilor antisemite ale timpului, ce au culminat cu omorirea tatalui sau in Pogromul de la Iasi. Asemeni altor evrei, familia l-a indreptat initial spre o cariera “practica”, ingineria, studii pe care nu le incheia, dar care aveau sa-i serveasca pentru a-si cistiga viata, dind studentilor meditatii de matematica. La 16 ani, se scrie intr-o nota biografica, era angajat ca violonist in Orchestra Radio, pe care avea sa o si conduca, prima data in octombrie 1952, dupa incheierea studiilor de dirijorat la Conservatorul din Bucuresti, cu Constantin Silvestri. In acei ani, era remarcat ca membru al “Cvartetului Tineretului”, rebotezat in 1956, “Cvartet al Uniunii Compozitorilor”, in echipa cu Lucian Savin, Wilhelm Georg Berger si Alfons Capitanovici.
In 1961, Rodan emigra cu familia in Israel, unde intre anii 1963 si 1972 isi dezvolta cariera in calitate de dirijor sef si muzical al Orchestrei Simfonice din Ierusalim. Avea sa fie, ulterior, dirijor invitat permanent al Filarmonicii din Oslo (1972-1976), dirijor muzical al Israel Sinfonietta (1977-1991), director muzical si dirijor permanent al Orchestrei Nationale a Belgiei (1983-86), dirijor asociat al Orchestrei Filarmonice israeliene (1993-97), iar ca dirijor invitat sa conduca mari formatiuni orchestrale din lumea intreaga. Sub bagheta lui au cintat Arthur Rubinstein, Isaac Stern, Itzhak Perlman, Galina Visnievskaia si Mstislav Rostropovici, Daniel Barenboim si Jacqueline du Pres. In ultima perioada a vietii a fost profesor de dirijorat si director muzical al Orchestrei Filarmonice si al Scolii de Muzica Eastman de la Universitatea Rochester, New York. Pretutindeni, ca profesor in Israel sau in strainatate, i-au fost apreciate standardele muzicale extrem de inalte pe care le-a impus. “Interpretarile se modificau de la o repetitie la alta, de la un concert la altul, fiindca singura anatema i-a fost rutina”, conchidea un articol elogios din “Jerusalem Post”. Devenit profesor emerit al Academiei de Muzica din Ierusalim, Rodan spunea intr-un interviu ca a dirija este “un proces excitant si complex de a-ti exprima simtamintele si gindirea”.
Citeva discuri, nu prea multe, ii ilustreaza arta dirijorala in fruntea Orchestrei Simfonice din Ierusalim, a Sinfoniettei israeliene, a Orchestrei Nationale a Belgiei. Ultimele aparute, la casa canadiana Doremi, sint inregistrari din arhivele radioului israelian, intr-o serie dedicata unei talentate pianiste, astazi uitata, Pnina Salzman. Iar in arhiva mea pastrez concertul pe care l-a dirijat in noiembrie 2004, in sala Unesco, la Paris, la pupitrul Orchestrei Nationale Radio, avind-o ca solista pe Silvia Marcovici. Un ultim omagiu implicit adus tarii in care s-a nascut.