Profitind de faptul ca unul din putinele lucruri pe care mai aveau voie sa le faca era cusutul, mai multe tinere au frecventat cursurile Scolii de cusut “Acul de aur”.
De trei ori pe saptamina, in loc sa coase tivuri si nasturi, fetele studiau clandestin scriitorii interzisi (Shakespeare, Nabokov, Tolstoi, Balzac, Joyce) si discutau despre estetica si poezie, totul sub atenta indrumare a lui Mohammed Nasir Rahiyab, profesor de literatura la Universitatea din Herat. Una din cele mai inteligente si talentate eleve ale profesorului era Nadia Anjuman, poeta care a debutat in 2005 cu volumul Gul-e-dodi. Cartea a fost foarte apreciata in Afganistan si Iran, iar Nadia, inca studenta, a devenit o figura importanta a vietii culturale din provincia Herat.
In 2005, poeta avea 25 de ani, era casatorita de mai mult de un an si avea o fetita. In 2005, pe 4 noiembrie, Nadia a murit. Versiunea oficiala spune ca a fost sinucidere. Versiunea neoficiala, impartasita de majoritatea jurnalistilor si a oamenilor de cultura din Afganistan, spune ca sotul ei a omorit-o in bataie. Se pare ca familiile celor doi vedeau activitatea poetica a Nadiei ca pe o necuviinta aducatoare de dezonoare. “Nadia era pe cale sa devina o mare poeta persana”, a spus Ahmed Said Haghighi, presedintele Cercului Literar din Herat.
Gindindu-se cu tristete ca nimic n-o sa ne scape vreodata definitiv de barbarie si crima, Enticlopedia se-ncheie cu versurile Nadiei Anjuman: “In ochii cartii mele de vei citi in stele/ Vei gasi doar o poveste spusa de visele mele nesfirsite” si “Nu pune la indoiala iubirea caci ea e inspiratia scrisului tau/ Cuvintele mele de dragoste aveau in minte moartea”.