Dumitru Gorzo e unul dintre artistii tineri care vor mereu sa sparga bariere, care vor sa duca arta – pictura, in cazul sau – tot mai departe. Dar, in plus fata de colegii sai de generatie, Gorzo are si foarte mult umor. Cind ii privesti lucrarile nu te scandalizezi (exceptiile nu vreau sa le iau in seama), ci doar zimbesti. Si, daca privesti ceva mai mult, chiar rizi. Saptamina trecuta, Dumitru Gorzo a realizat o premiera pentru pictura romaneasca: si-a vernisat doua expozitii in doar doua zile. Prima, cu un nume ciudat, "INDIAN LAVA&RITZ MOOD GURU Present SALVE FIAT ROMULI NEPOS", deschisa joi, 5 octombrie, la Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC). A doua, cu un nume si mai ciudat, "Imi place Dumnezeu", vernisata vineri, 6 octombrie, la Galeria H’Art.Titlul primei expozitii este, dupa cum a explicat Gorzo, o licenta poetica din doua parti. Prima reprezinta anagramele artistului si ale curatorului Liviana Dan. A doua pleaca de la o poveste pe care artistul a auzit-o in tren si care spune ca, pe la 1790, imparatul austriac Iosif al II-lea a rostit, in Transilvania, „Salva Fiat Romuli Parva Nepos” („Va salut, mici nepoti ai romanilor!”). Pentru titlul expozitiei el a pastrat aceasta vorba, numai ca a renuntat la adjectivul „parva”. Cum ar veni, Gorzo ii saluta pe urmasii romanilor, dar renunta, fie si numai in titlu, sa-i considere mici.
Si cum le arata maretia? Evident, in stilul deja caracteristic: dotindu-l pe unul dintre masculi cu un penis imens si pe nepoatele femei, grase si goale, cu cite un organ pe masura. Adica, un fel de semn de barbatie a poporului, indiferent de gen.
A doua expozitie are o tema ancorata mai puternic in realitatea imediata si, din pacate, atit de concreta. Se refera la fotbal si la faptul ca, din cind in cind, la nocturna, Dumnezeu e roman, stelist, dinamovist sau rapidist, dupa starea cronicarilor tv. Iata cum prezinta curatorul Dan Popescu aceasta expozitie: „Fotbalul este un sport aproape perfect: are reguli simple (cea mai complicata regula este cea a offside-ului), nu face o selectie drastica a morfotipurilor fizice, poate fi jucat cu mijloace improvizate si pe maidan. (…) In mod inevitabil, un sport cu un astfel de impact social devine un spatiu al puterii, un instrument de actiune politica. (…) Exista insa o culoare specifica: la noi, concubinajul dintre politica si fotbal este «imbujorat» cu o puternica infuzie de nationalism ortodox”. Si are dreptate.
Trebuie sa ridicam standardul si pentru public
De ce ai vernisat doua expozitii proprii in doua zile?
Pentru ca am vrut sa intru in normalitate, pentru ca ceea ce la noi pare un lucru extraordinar, in Occident se intimpla destul de des. In cazul meu, au fost doua niveluri, la MNAC a fost o chestiune ampla, iar la H’Art, ultimul proiect. Temele sint diferite, mizele sint diferite. Intr-o parte e ampla, in cealalta e o expozitie ca pentru o galerie.
Din cite stiu nu a mai facut nimeni asta in Romania.
In Romania nu, dar se intimpla peste hotare, eu stiu citeva cazuri, in care cineva expune intr-un loc, intr-un muzeu sau intr-un centru, la Viena, si in acelasi timp expune desene intr-o galerie. E adevarat ca acolo, de obicei, se baga lucruri putin mai usurele in galerie, mult mai putin ample. Dar, dat fiind ca noi inca sintem la tara, toata lumea sta geana pe tine si, daca bagi niste cacaturi, te taxeaza imediat. Si atunci a trebuit sa ma concentrez un pic mai serios si sa scot un proiect care putea fi, eventual, valorificat alta data. Dar, pe de alta parte, era si momentul sa fi facut asta. Nu e nicidecum o demonstratie de muschi, ci e o incercare de normalitate. E doar o incercare de intrare in normalitate.
Dar asta ar putea fi in dezavantajul tau. Acum te-ai concentrat sa dai mai mult, dar s-ar putea sa dispari o perioada mai lunga, pina iti tragi suflul. Se stie ca artistii romani nu sint atit de prolifici.
Din contra, abia m-am incalzit. Artistii romani nu sint prolifici pentru ca nu au nici un fel de siguranta. De exemplu, eu am atelierul intr-o casa inchiriata, nu detin un atelier personal. Proprietarul ar putea vinde casa oricind si m-as putea trezi in strada. Probabil ca daca as fi normal la cap as avea mare frica si nu as mai produce ca dementul chestii din astea grele. Artistii romani au si probleme din astea, dar intr-adevar sint si prea putin prolifici.
Dar publicul este pregatit? Exista riscul sa vina la o expozitie si sa nu mai fie dispus sa vina si la a doua, dupa numai o zi.
Eu cred ca publicul este pregatit. La a doua expozitie, desi a fost o ploaie puternica, lumea a venit, a fost lume multa. Au fost multi oameni care nu au mers la muzeu, care s-au „pastrat” pentru expozitia de la galerie si apoi sa mearga la muzeu. Lucru care demonstreaza cumva ca exista doua feluri de a aborda picturile: galeria si muzeul. In galerie, lucrurile sint mai aproape, mai intime, in muzeu, prin natura lui, sint mai reci, mai formale. In fine, cred ca pe de alta parte publicul trebuie pregatit, daca nu este, trebuie sa ridicam stacheta si pentru public, sa il obisnuim deja cu acest fel de a aborda arta.