“Tehnologia imbatrineste mai repede decit oamenii”, sustine in statement artistul. Indivizii pe care ii regasim in fotografiile sale sint captivi in gap-ul tehnologic. In acelasi timp, acesti indivizi traiesc alienarea de doua tipuri: cea care se naste odata cu munca anonima, repetitiva si subordonata unui principiu al utilitatii, si nu al valorii; a doua alienare este una a spatiului public social, care a devenit spatiu de consum si de tranzit, nu un spatiu al comuniunii. Prima fotografie din expozitie reprezinta studenti de la Facultatea de Automatizari din Iasi care fac aplicatii cu un robot industrial. Intr-o era a tehnologiilor informatiei, nano si biotehnologiilor, ei sint mai degraba dublu-captivi ai unei ideologii a robotizarii, specifica epocii industriale a anilor ‘60-’80, dar si captivi ai unei Romanii in care nu pot profesa. Urmeaza o serie de fotografii care urmaresc fenomenul muncii mecanice intr-o fabrica.
Fotografiile realizate la o fabrica de anvelope din Praga, unde lucreaza muncitori romani (ai caror strabunici din Imperiul Austro-Ungar au fost adusi sa colonizeze Banatul la inceputul secolului trecut) sint emotionante prin acuratetea cu care construiesc “trecutul nevazut” al subiectilor lor. Ei muncesc fara a fi observati, ei muncesc in afara lumii sociale romanesti. Intr-un “exil” impus de conditiile economice din tara traiesc a doua instrainare, dincolo de cea pe care o aduce munca repetitiva. Matei Bejenaru urmareste cele doua fenomene ale instrainarii si in alte serii fotografice: cea a muncitorilor care lucreaza in conditii dificile la schimbarea conductelor termice din Iasi si cea a unei tinere din Romania care sustine un examen de limba italiana, la Roma, cu speranta de a gasi un loc de munca in Italia.
Dramele pe care acum le ascundem vor rabufni peste o generatie, iar fenomenul miscarii, sub forma migratiei, schimba lumea noastra sociala. Ceea ce vrem sa ascundem este descoperit critic de Matei Bejenaru, ca o terapie a onestitatii.
Schimbarea sociala anuleaza orice travaliu al memoriei
In mijlocul expozitiei a fost construita o “capsula a timpului” din placaje de lemn, un paralelipiped in care ruleaza continuu un slide-show de 80 de fotografii. Intunericul acestei capsule este un mediu in care se inscrie mediul memoriei. Fotografiile reconstruiesc lumea de tranzitie, in care elementele industrial-periferice sint abandonate. O lume uitata, aproape imobila, in care rar se mai vad trupuri trecind. Corpul tehnologic este un corp in descompunere: linii de cale ferata abandonate, fatade de bloc anonime si prafuite, gari pustii, triaje triste, strazi comerciale in care trupurile umane se dez-identifica, foste fabrici abandonate sau in curs de demolare. Ce a fost aceasta lume si ce ii urmeaza? Raspunsul vine din fotografia centrala a expozitiei: carucioarele strinse intr-o parcare a unui supermarket. In planul indepartat sint citeva rezervoare de pacura si petrol si turnul unei termocentrale. Pe ruinele unei lumi industriale comuniste se ridica alienarea capitalista. Aceasta fotografie ofera raspunsul despre schimbarea sociala care anuleaza orice travaliu al memoriei. Nu si pentru Matei Bejenaru. El nu fotografiaza nostalgia dupa timpuri sau practici pe cale de disparitie, ci interogheaza incapacitatea noastra de a mai trai impreuna intr-o Romanie care ne schimba. Proiectul M3 incepe reconstituirea spatiului comun al intrebarilor sociale.