Mi-ar fi parut rau ca evolutia literara a lui Dan Lungu sa insemne lepadarea de excelentul “fals roman de zvonuri si mistere” din 2004 intitulat Raiul gainilor. Toate aceste ipostaze ale prozatorului sint, de altfel, vizibile in noua carte, fie in filigran, fie in planul de ansamblu al constructiei.
Titlul Cum sa uiti o femeie este unul incitant, anuntind insa un roman sentimental care intirzie sa apara. Dan Lungu este sociolog, se stie, iar talentul sau literar este unul de observatie, de surprindere a detaliilor si de subliniere prin sugestie a relevantei fiecarui amanunt. Crearea de atmosfera, lucru absolut necesar romanului “de dragoste”, nu ii vine bine romancierului, care se abtine de la tentative cu potential de reusita scazut. Asa ca povestea sentimentala a reporterului Andi si a Margai (iubita care pleaca) nu este evocata in haloul ei mitizant de efuziuni pneumatice, ci in micile amanunte din categoria “interesantului”, chiar a “bizarului”. Marga l-a ales pe Andi la o petrecere, din intimplare, pentru ca nu mai era nimeni prin preajma ca sa o scape dintr-o incurcatura cu un alt barbat. Fapt insolit si destul de tulburator pentru indragostitul care se vrea selectat cu grija, dintr-o mie, si unicizat prin iubire. Gestul fetei, rememorat tirziu, de a nu ii oferi si iubitului ei din inghetata pe care o maninca, sau de a vorbi despre planurile ei de viitor fara a-l include si pe el, mai mult il perplexeaza pe Andi, fara a parea ca il revolta. Nu atit pentru ca personajul este lipsit de sentimente, ci pentru ca autorului ii este proprie observatia detasata, categorizanta, de sorginte stiintific-sociologica. De aceea, incercarile eroului de a-si aminti trecutul sau cu Marga nu seamana deloc cu zbuciumul sufletesc la care am avea toata indreptatirea sa ne asteptam in cazul unui roman de dragoste. Ele recapituleaza fara sa povesteasca si analizeaza fara sa justifice. Romanul sentimental este lobotomizat, alienat, pus in paranteza. Ar fi putut fi o rescriere revizionista a romanului de dragoste (gen desuet, dar cu o insemnata traditie la noi si aiurea), una in care nu jeluirea pe ruinele iubirii pierdute sa predomine, ci notatia acuta si tendentioasa a tuturor micilor gesturi care falsifica sentimentul. Dragostea ca minciuna ar fi fost o tema foarte potrivita pentru Dan Lungu, autor de proza care denunta miturile pioase ale traditiei (de exemplu “copilaria fericita”, in Cheta la flegma). Insa nu spre asta tinteste autorul in cartea sa.
Realismul hard se regaseste in citeva pagini reusite
Ce fel de roman este, atunci, Cum sa uiti o femeie? El incepe cu senzatia de debusolare a tinarului parasit de iubita si continua cu incercarile sale de a depasi situatia nefasta. Desi glasurile ascutite ale vecinilor de bloc il avertizeaza prin pereti care e viitorul unei casnicii (“Du-te naibii, esti porc de-a binelea! “ “Ce ai, iar a dat strechea in tine? “), el o cauta pe Marga mai intii prin casa (dulap, sertare, sub pat), apoi in amintire, pentru a gasi indicii ale inexplicabilei sale plecari. In paralel, trebuind sa revina la serviciu, la ziar, trebuie sa realizeze un reportaj despre sectantii “periculosi” care se aduna prin casele lor de rugaciune si, prin acest simplu fapt, sperie opinia publica. Dat fiind ca isi pierde locuinta, Andi e nevoit sa se mute la un prieten care il paseaza tocmai prezbiterului Set, de la casa de rugaciune, astfel ca in continuare vom urmari doua planuri paralele: dezbaterea interioara a ziaristului, condusa in maniera acut-asentimentala pe care am descris-o mai sus, si observatiile facute de acelasi cu privire la grupul sectantilor, la credintele lor si la modul lor de a intelege viata. Intr-un final, aceste doua piste vor coincide in mod neasteptat si, poate, usor artificial.
Realismul hard, chiar mizerabilist, pe care Dan Lungu il practica in primele sale volume, in special in proza scurta, se regaseste in citeva pagini reusite descriind viata de redactie a unui mare ziar provincial, cu distractiile ei sordide si cu micile-marile ei santaje si invirteli. La fel, predilectia pentru sordid revine in citeva imagini din adolescenta eroului, mediul argotic-scolaresc fiind, de altfel, explorat de autor inca din Baieti de gasca. Este partea cel mai usor recognoscibila din Cum sa uiti o femeie, semanind cel mai bine “vechiului” Dan Lungu. Dar nici mixarea de scene si episoade care dau constructia acestui roman nu este ceva cu totul nou. Raiul gainilor avea acelasi tip de compozitie mozaicata, insa se folosea de personaje si povesti care apartineau aceluiasi mediu, asa incit “naveta” narativa intre ele nu parea obositoare. In romanul din 2009, capitolele despre Marga si cele despre grupul protestant al lui Set se succeda alternativ, mutindu-ne in trecutul unei relatii de dragoste privit cu suspiciune si apoi, imediat, in prezentul intrarii intr-o lume neobisnuita, aceea a sectantilor neoprotestanti, care tind sa-si explice binele si raul altfel decit ceilalti si care ii cauzeaza lui Andi, din acest motiv, veritabile comotii morale.
Un roman de dragoste si unul social
Cu adevarat noua in acest roman e ambitia de transmutare a problematicii sociale din majoritatea scrierilor anterioare ale lui Lungu pe un alt plan, considerat superior, anume cel filosofic-moral, ba chiar teologic. Problema de dezbatut nu mai este acum nenorocirea individuala, ci raul, ba poate chiar Raul, cu majuscula. Tot constatind in povestile de viata din tranzitie prezenta ghinionului, ratarii, derivei existentiale si esecului, autorul isi doreste sa gaseasca si o solutie. Romanul Cum sa uiti o femeie preia una dintre formele cele mai light ale esecului, parasirea, si o trateaza intr-o maniera neconventionala, prin terapie religioasa. Andi isi va regasi echilibrul moral prin frecventarea grupului adventistilor, suferind chiar si o criza mistica spre sfirsitul cautarii sale si al romanului. In scena finala, indiferenta femeii care a plecat si gestul de chemare al pastorului neoprotestant sint facute sa coincida, intr-o miscare fara echivoc. Ultima fraza a romanului, voit echivoca, nu anuleaza puternica impresie ca ar putea urma o convertire. Femeia care l-a parasit ar fi inlocuita de catre grupul sudat al “pocaitilor”; suferinta in singuratate s-ar vindeca prin comunitatea religioasa.
Romanul lui Dan Lungu este unul marcat de ambitia de a fi altfel. El reuneste un roman de dragoste care isi refuza cazuistica sentimentala si un roman social care migreaza catre teologic. Din punct de vedere estetic, talentul de observatie al autorului este investit cu folos in partea de deriva sufleteasca si autoanaliza. Apropierea lui Andi de grupul lui Set este relatata cu voita obiectivitate, naratorul delimitindu-se vizibil de mult mai superficialul si bascaliosul personaj-reflector. Glumitele si ironiile lui Andi fata de “pocaiti” fac loc, pe parcurs, unei deschideri pline de simpatie. Iar apropierea fata de grupul de adventisti face posibila uitarea vechii suferinte. Facind un joc de cuvinte (desigur, indoielnic), voi spune ca eroul trece de la “catastihul amorului” la catehismul religios. Problematica credintei vine s-o inlocuiasca pe cea a socialului sau pe cea amoroasa.
Si totusi, pe cind un catehism al amorului?
Dan Lungu, Cum sa uiti o femeie,
colectia “Fiction LTD”, Editura Polirom, 2009