Am stat de vorba cu Jacques Audiard si interpretii principali, Tahar Rahim si Niels Arestrup, in cadrul a doua mese rotunde desfasurate la Cannes, intr-un loc absolut superb, la ultimul etaj al unei cladiri de linga Hotelul Martinez, unde albastrul piscinei cu pereti transparenti concura albastrul Mediteranei. Un decor mult prea idilic fata de atmosfera filmului, dar pina la urma potrivit starii de spirit a echipei. Un Prophete i-a cucerit pe criticii francezi si straini deopotriva, primind in final si Marele Premiu al Juriului.
Jacques Audiard: “Pentru mine, Malik e un supra-adaptat”
Poti transforma un om in criminal doar trimitindu-l citiva ani la inchisoare?
Lucrul care m-a interesat pe mine la personajul lui Tahar Rahim e faptul ca nu e numai un criminal. E mai mult de atit. In esenta insa, inchisoarea i-a dat dat lui Malik o identitate, l-a educat.
Prin ce v-a convins la casting Tahar Rahim?
A fost un caz special pentru ca nu l-am intilnit la un casting. L-am cunoscut in timp ce ma intorceam, in masina, dintr-un loc unde fusesem invitat. Eram trei persoane – eu si alti doi actori. Cind l-am privit mai bine pe Tahar, pe care atunci l-am cunoscut, mi-am dat seama – nu stiu cum sa explic – ca treaba va merge cu el. Love at first sight. (Ride.) Problema e ca, atunci cind asa ceva se intimpla, trebuie sa te convingi ca ai avut un feeling bun. Am fost nevoit sa vad pe urma 40 de actori ca sa ma conving ca am facut alegerea corecta. A fost foarte greu pentru Tahar, l-am innebunit. L-am chemat de zece ori si l-am pus la treaba.
Ati filmat intr-o inchisoare adevarata?
Nu, pe platou. Ne-am dat seama destul de repede ca cea mai buna solutie era sa construim un platou in loc sa cautam o inchisoare adevarata. In Franta nu puteam gasi o inchisoare moderna, in activitate, capabila sa ne poata primi pe durata filmarilor. Asa ca ne-am decis repede sa construim inchisoarea, ceea ce mi-a permis sa pot ajunge la imaginea inchisorii pe care o doream din punct de vedere cinematografic. Deci inchisoarea din film nu e adevarata, dar e o inchisoare de cinema.
Ati vizitat inchisori pentru documentare?
Da, dar nu prea multe. Cinci-sase.
Cum ati explica titlul? De ce v-ati numit eroul “un profet”?
Eroul nu este un profet adevarat. Titlul are o conotatie ironica, desi o pastreaza si pe cea religioasa. As spune ca mentine deschise cele doua posibilitati – a crede si a nu crede. Oamenii sint liberi sa creada ce doresc. Cuvintul “profet” are mai multe sensuri. Poate sa fie si profetul religiilor monoteiste, al religiilor revelate, dar si cel care anunta ceva.
Ce ar putea anunta Malik?
Un nou tip de hot, un nou tip de raufacator, un nou tip de umanitate mafiota.
Un nou tip de cinema de gen?
Si asta. Ce ne-a interesat a fost sa cream un personaj care sa nu fie un psihopat, un ucigas, un Scarface, un tip care are numai stari. Personajul meu e intre culturi si ii trebuie un film intreg ca sa-si creeze o identitate. Mult timp nu stii ce religie e, daca e arab sau nu. Pentru mine, Malik e dintr-un punct de vedere supra-adaptat, e cineva care stie a vorbi mai multe limbi. Si asta inseamna un profet pentru mine.
E foarte frumoasa secventa finala a filmului, cu Malik iesind din inchisoare, urmarit pe alee de patru limuzine luxoase.
Cam despre asta e vorba. Malik e cineva care reuseste sa obtina aproape totul. Cum am intors personajul pe toate partile, am ajuns la concluzia ca, pina la urma, singurul lucru pe care il cauta el e sa aiba un copil. Nu neaparat in sensul paternitatii, pentru ca e copilul prietenului sau, ci in sens de protectie. Si pentru mine, Malik obtine totul: puterea si iubirea posibila a unei femei, chiar daca e sotia prietenului mort. Capata inclusiv posibilitatea de a alege: ia autobuzul in loc sa se urce intr-una din cele patru limuzine.
Este Un Prophete un film despre maturizare, ca toate filmele dvs.?
Fara indoiala. Uneori imi spun ca este prima parte, primul capitol dintr-o serie care va urmari mai departe evolutia personajului. Dar, nu stiu, eroul ar putea sfirsi prin a intra in politica. Ar putea deveni primar. (Ride.) Sau prim-ministru, de ce nu?
Regizorul
Jacques Audiard (n.1952), regizor si scenarist, fiul regizorului Michel Audiard, a realizat putine filme pina acum pentru ca, spune el, scrierea scenariului ii ia mult timp: Regarde les homes tomber (trei Cesaruri in 1995 – film de debut, speranta masculina: Mathieu Kassovitz, si montaj), Un heros tres discret (1996, Premiu pentru scenariu la Cannes, Silver Spike la Valladolid, sase nominalizari la Cesar), Sur mes levres (2001, trei Cesaruri – printre care cel pentru scenariu), Si inima in loc mi se opri/De battre mon coeur s’est arete (2005, Urs de Argint la Berlin pentru coloana sonora – Alexandre Desplat, Premiu BAFTA pentru film strain, opt premii Cesar in 2006 – inclusiv pentru Cel mai bun film).