Pacat ca aceasta frumoasa amicitie n-a durat decit un an scolar. Nonconformist autentic, repetentul a ramas din nou repetent.
Cu amintirea figurii lui, i-am privit apoi cu simpatie pe aceia dintre colegi care, mi se parea mie, dispretuiau stereotipurile didactice. Dezinvoltura si, mai ales, conversatia inteligenta pe care citiva, putini, puteau s-o poarte ma atrageau mai mult decit reactiile de serie si in lant ale roboteilor din Liceul Matematica-Fizica 3. E curata pierdere de vreme sa discuti cu un ins caruia ii poti anticipa fiecare afirmatie.
Dar daca nu numai afirmatia, ci si negatia devine previzibila? Dupa o vreme, am inceput sa-mi pun tot mai des aceasta intrebare. Dialogind cu un nonconformist sau cu altul, studiindu-le putin comportamentul, am inceput sa vad primele fisuri. Individualitatea desprinsa de turma, insul nesupus convenientelor juca, pina la urma, tot un rol; ceva mai complex decit al tocilarului delator, dar tot un rol. Si actiunile lui ilustrau ceva; nu erau gratuite, ci demonstrative. Gesturi ostentative, schime de dezgust superior fata de reguli, o libertate cam prea afisata pentru a fi si autentica.
Inteleg ca regulile sint facute pentru a fi incalcate de spiritele rebele; insa iata ca apare, in mod ironic, o noua regula, care impune dispretuirea tuturor celorlalte. Unde mai este degajarea interioara? Si in ce mai consta libertatea de a alege? Disidentul din oficiu isi creeaza, practic, o lume paralela, care nu e decit imaginea rasturnata a celei reale. El trece strada pe rosu, cind toti ceilalti o traverseaza pe verde. Isi vopseste parul in albastru metalic si isi pune cercei: in ureche, in nas, in buric… Multitudinea conventiilor sociale lasa loc unei sarabande a delimitarilor cu orice pret. Dar nonconformistul cool, pentru care familia, religia, traditia sint ceva de prost gust, imi pare la fel de conventional si predictibil in reactii ca un aprozarist rudimentar ce incerca de fiecare data sa ma fure la cintar. Iar nonconformistul eco, care ne someaza sa stingem lumina un minut pentru a salva Pamintul, este un ins perfect integrat in ultimele tendinte. Iesire riscanta din pluton, reflectie personala, gindire independenta? Nonconformistii lucrativi isi iau tinte usoare ori abstracte (Sistemul!) si au intotdeauna spatele asigurat.
In ultimii mei ani de facultate, studentimea romana organiza, in fiecare decembrie, cite o greva de solidaritate cu intemnitatul Ilie Ilascu. Dupa ce puneau astfel capat orelor, grevistii plecau acasa, la ai lor, sa se bucure in avans de Craciun.
Atunci m-am scirbit definitiv de ceata de nonconformisti.