Uite, de exemplu, chiar acum ma con(tro)versez cu entitatea asta (ca om nu-i pot zice), pe-o tema clasica. Este bine ca ma uit ca un vicios la clipurile lui Marilyn Manson sau nu e bine? Daca imi place asa de mult sa ascult muzica trupei, de ce nu m-am dus s-o si vad, anul trecut?
Sint destule formatii ale caror concerte as vrea sa le (re)vad. Dar sint si multe pe care nu simt nici o nevoie sa le vad. Probabil exista in mine, ca-n atitia indivizi, o doza de ipocrizie, necesara la traversarea desertului de fiecare zi. Rockul e, uneori, antidot ideal pentru boala ce face victime neasteptate. Cind Printesa Diana patrona faimoasele concerte, intr-o Anglie ce schiopata economic, era simptomul unei vindecari colective in mentalitatea celor care au patentat ipocrizia ca atitudine sociala. Cind ex-presedintele Clinton deschidea concertul Rolling Stones, filmat in HD de Martin Scorsese acum doi ani, el parafa ipocrizia (si cinismul) ca instrument rock. Cum altfel poti considera ceea ce se intimpla in mainstream-ul showbiz, unde se face parada dezgustatoare de insatisfactie, in timp ce banii curg in conturile “insatisfacutilor”, iar ei isi permit orice exista pe Terra? De multa vreme, esenta rockului – revolta impotriva sistemului “ticalosit” – a devenit parte a aceluiasi sistem. Totul decurge ca la cartea de publicitate: sex, drog, alcool, satanism, moarte, fecale, obscenitate, sictir etc. “Explicit lyrics” sta scris pe coperta cite unui disc al trupelor care aleg cea mai simpla metoda de-a vinde mult. Pentru ca asta e scopul, nu? Sweet smell of succes!
Aproape imi vine sa renunt la interactiunea cu astfel de sabloane. Curiozitatea, ca si-o lunga dependenta nevindecabila, ma impinge sa pierd timpul disecind ce-a vrut sa spuna cutare meteorit. Antenele critice nu-mi sint folositoare mereu. Pina sa-mi dau seama ca am de-a face cu alta fisiiala, am cheltuit resurse greu recuperabile. Oare de ce nu regret? Pesemne ca ma inchipui vreun magnat, nemuritor sau vesnic tinar, alta explicatie nu am. Iar parerile-mi de rau, trecatoare, sint ceva mai concentrate si persistente doar cind vreunei trupe, despre care credeam ca-i serioasa, ii curge machiajul. De unde parea o bunaciune rock, deodata vad ca interesul era sa numere banii… Banal!
Brian Warner aka Marilyn Manson e unul dintre tipii care au inteles bine cum functioneaza sistemul. Cind s-a hotarit sa faca pe rockerul, dupa ce facuse pe jurnalistul, avea conturat, probabil, desenul carierei posibile. Retetarul fiind aplicat perfect, notorietatea si conturile ii sint asigurate. Statutul de anti-star l-o multumi? Ce sint obligat sa remarc e profesionalismul. Muzica bine facuta, dinamica si melodioasa, iconografie incitanta pina la un punct, show deplin (mai ales in videoclipuri).
Numai ca viata traita dupa reteta devine lesne fa(ta)da. Ca si muzica. Ultimul album M(ake) M(oney) – The High End of Low (2009) ilustreaza complet aceasta mecanica!