Nenea insista, nu accepta usor refuzul, se supara. Insist si eu si ma trag spre usa, dar mi-e greu sa ies pentru ca deja au inceput sa urce oamenii si nu ma mai lasa.
Nenea arunca cu inghetata dupa mine. Acum e de-a dreptul furios. S-a innegrit la fata si ma priveste taios prin multimea de capete din vagon, in timp ce eu reusesc cu greu sa trec de usi si ajung pe peron. Ma uit inapoi si-mi cer scuze din priviri, dar nenea cu inghetata imi face semnul ala amenintator, ca si cum si-ar taia gitul cu degetul mare, dupa care isi smulge hainele, si sub ele are tuburi de explozibil, ca un radiator care-l inconjoara cu multe fire albastre si verzi. In timp ce se inchid usile, nenea taie un fir si metroul pleaca de la peron ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat, dar inauntru explozia imprastie bucati de oameni in geamuri, si e un foc imens, pe care nimeni nu-l baga in seama. Alerg la suprafata, mi-e rau.
Atita violenta n-am vazut in viata mea… Am iesit. Afara e desert. Nisip cit vezi cu ochii. Statia de tramvai, in schimb, e plina de oameni. Nu inteleg de ce stau toti buluc pe un petic de asfalt cind in jur e plaja pustie. Ce bine, n-am mult de asteptat. Se vede tramvaiul in zare printre aburii de caldura. Un domn respectabil, cu mustata alba lunga pina la pamint, se uita la mine dojenitor. Ce-ai luat? ma intreaba. Nu stiu, ce sa iau? Pastile. Ce fel? De spate. Ma doare spatele. Coloana. De la hernie. Si domnul clatina din mustati.
Data viitoare sa nu mai iau asa de capul meu, sa merg la un doctor. Da, dar nu ma pot misca. Nici la baie nu pot sa merg. Cum sa merg tocmai la doctor? De aproape o saptamina n-am iesit din casa. Stau numai in pat. Nu-i adevarat, zice domnul cu mustati lungi. Nu esti acasa. Ai halucinatii. Esti in desert si astepti tramvaiul.