Tocmai cind au inceput sa curga pe plaiurile noastre mior(ocker)itice concerte cu trupe la care am visat o tinerete-ntreaga, m-am trezit in postura insului cu responsabilitati, obligat sa se tina deoparte si sa asiste detasat la… Nu spun la ce, banuiti. Citeodata nu ma pot abtine si, ferit de ochii lumii sau de lentilele papara(ga)tilor, ma dedau desfriului, slobozind simturile din borseta cu care ma afisez pe strada. Simtul ridicolului sta totusi la locul lui. Mi-e peste poate sa-l dau afara din cotlonul de unde pindeste atent ce fac. Si chiar daca, de multe ori, fac destule prostii numai ca sa-i dau peste nasul cu care adulmeca, peste mutra prefacuta cu care ma priveste dezaprobator, el sta acolo cuminte si-mi face procese de-alea pe care le cunoasteti din romanul de factura psihologica. »»» citeste