Sint surprins si nu prea de trimiterea pe care o faceti la povestirile lui Marquez. De curind am fost comparat cu scriitori pe care ii pretuiesc si eu asa cum se cuvine, dar care sint de o cu totul alta factura: Alexandru George, Mircea Oprita, Voicu Bugariu, Ovid S. Crohmalniceanu. Iar daca toata lumea are dreptate, si are, inseamna ca am reusit sa fac macar o parte din ceea ce mi-am propus.
Nu „realism magic“, ci proza cu oferta multipla. Adevaratii maestri ai realismului magic si utopic, marxistii clasici, care practicau o varianta si mai perversa de estetica a manipularii, ar fi spus: „De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa necesitati“. O lozinca facuta sa te lase cu gura cascata. Intre timp, eu am reusit s-o inchid pe a mea. Si o precizare in legatura cu acel „nu prea“ de la inceputul raspunsului la intrebarea dvs. Descopar ca volumul cu povestirile lui Marquez, asezat pe unul din rafturile de jos ale bibliotecii mele, a fost zgiriat bine de tot de ghearele ascutite ale motanului Motas. Prin urmare, e sigur ca el le-a citit de mai multe ori, cu pasiune! Le voi reciti si eu.
Exista un exil apropiat si un exil indepartat?
Nu-mi dau seama la ce se refera, exact, intrebarea dvs. La exilul propriu-zis, in comparatie cu celalalt exil, interior? La timp? La distanta? La durata? La toate acestea la un loc? Un medic care stie ca nu exista boli, ci bolnavi, ar raspunde: nu exista exil, apropiat sau indepartat, ci doar exilati. Altfel spus, fiecare exilat este exilat in felul sau. Adica din pricini care sint numai in mica parte comune si, in rest, extrem de diferite. Asta pentru ca foarte rar sintem impinsi de un singur motiv sa facem ceea ce facem. Asadar, probabil ca, intr-un fel sau altul si de la Adam incoace, de cind am inceput sa gindim, toti sintem niste exilati. Si poate ca autorul Mentalistilor este un exilat in propriile sale povestiri.
Risete si aplauze in sunetele sirenei de alarma. De unde aceasta imagine a circului in mijlocul razboiului?
De data aceasta, raspunsul e ceva mai simplu. Mai intii pentru ca, in ciuda aparentelor, povestirile mele, si nu doar cea care se intituleaza Mentalistii, nu sint cu adevarat contemporane decit cu cel care le-a scris. Fireste, m-as simti fericit daca ele ar deveni contemporane si cu cei care le-ar citi astazi, peste citeva zile sau mult mai tirziu. Dar asta nu mai depinde de mine. Apoi pentru ca, tot in ciuda aparentelor, razboiul, cu armele sau cu vorbele, este de fapt un imens circ sinistru, din care, ca sa nu murim de tot, ne putem salva doar daca Dumnezeu ne-a dat puterea sa ridem. Iar daca, pe deasupra, iti mai si lipseste instinctul de conservare, ca in cazul meu, risul si salvarea vin de la sine.