– La ce naiba-ti trebuie atitea carti, dom’le?
– La nimic, le citesc...
Rise si soferul, in timp ce-l ajuta sa le adune. El cobori citeva trepte si se opri sa culeaga una din carti. O deschise...
– Ce faci, dom’le?…
– Citesc.
– Acu’ ti-ai gasit?
– Am dat peste ceva interesant… Despre Sisif… E unul pe care l-au pedepsit zeii…
– Ce zei, dom’le?
– Unii oameni cred in mai multi Dumnezei…
– Fugi, dom’le! Lasa-ma cu sectantii aia! Aia-s pagini! Nu exista! Dumnezeu e singur…
– Cam ai dreptate…
Tacu, cu gindul aiurea…
– Hai, dom’le, imi spui?
– Ce sa-ti spun?
– De ce l-au pedepsit aia?
– A avut curajul sa nu-i asculte… S-a pus in gura cu ei.
– Ei… gura bate curu’…
– Cum adica „Gura bate curu’“?
– Daca nu taci, maninci bataie. Asa spunea tata, Dumnezeu sa-l ierte!… Si ce-a patit?
– L-au aruncat intr-un fel de iad si l-au silit sa impinga un bolovan urias pina in virful muntelui…
– Ha, ha, rise soferul, cu buldozeru’…
– Nu, ca n-avea buldozer… Zimbi si el… In iad nu sint buldozere…
– Si, daca au – continua soferul gluma –, le tin pentru ei, ca comunistii… Sa cari cu roaba.
– Aia-i alta problema… Si cind ajungea cu bolovanul pina in virful muntelui, ei il rostogoleau la loc, sa-l care din nou…
– Rai oameni!
– Pai, nu ti-am spus ca erau zei?
– Rai zei!… Dumnezeu n-ar fi avut inima asta!
Adunara toate cartile. El alerga pina in garsoniera, deserta un sac si se intoarse in graba.
– Si Sisif ala, dom’le, cit a dus-o asa?
– Se zice ca asta va face totdeauna. Si-acum isi mai poarta bolovanul…
– Saracu’…
– Intr-adevar, saracul… Numai ca, uite – scrie in cartea pe care am deschis-o mai ‘nainte –, lui Sisif tot i-a mai ramas o bucurie: ragazul cistigat atunci cind coboara muntele, ca sa-si ia bolovanul in primire… De exemplu, matale, dupa ce ai muncit o zi intreaga si te-ai intors acasa, sau acum, dupa ce ai carat un sac cu carti si ai plecat inapoi, la masina, nu te bucuri?
– Da, dom’le, ma bucur… Ca si Dumnezeu s-a bucurat dupa ce a facut lumea… Hai sa terminam de carat ca se-nopteaza!