Va rog sa ma credeti pe cuvint ca nu exista zece oameni in Romania care ar putea fi mai indreptatiti sa vorbeasca pe domeniul de competenta al prietenului meu, unul cit se poate de respectabil pentru cultura noastra. Si cu toate acestea, n-a primit bursa.
Daca ma mira ceva cu adevarat la povestea asta e naivitatea prietenului meu, care, la virsta lui, in ciuda nenumaratelor cazuri asemanatoare intimplate in Romania, inca mai poate fi surprins. Cu atit mai mult cu cit, cu ani in urma, se amuza teribil despre cum denumeam eu acest gen de naivitate: „sindromul vulturului care isi ia un sut in fund in inaltul cerului“. Adica se intimpla cam asa:
Esti vultur ajuns la maturitate, stapinesti toate tehnicile de zbor, executi looping-uri cu maiestrie, plutesti relaxat in inaltul cerului, atit de sus incit nici macar ochii tai vulturesti nu mai bat pina la pamint… Esti vultur zen, te bucuri de frumusetea zborului, nu te mai gindesti la nimic, cu atit mai putin la ceva rau care poate sa ti se intimple… Si deodata, din senin, iti iei un sut in fund. Nici nu stii cine, nici de ce, nici cum ti-l trage.
Ei bine, de sindromul asta ajung sa sufere macar o data mai toti oamenii competenti din tara noastra, indiferent de domeniul in care activeaza. Si inca vor mai suferi, daca nu cumva vor cadea la pat din cauza asta, pina nu vor intelege o regula simpla:
In spatiul aerian al Romaniei pe orice vultur il pindeste un sut in fund, la orice ora, oricit de sus ar zbura in inaltul cerului.