In acelasi timp, pe Sport.ro, Valentin Moraru vorbea cu patronul Stelei, Gigi Becali. Sa nu care cumva sa credeti ca interviurile live erau legate de Unirea Urziceni! Nu, domnul Turcu bolborosea ceva despre esecul lui Dinamo, otfica sa permanenta, m-ati inteles, domnu Naum. Nu, domnul Becali latra pe tema viitorului de aur al Stelei, ca prezentul nu mai conteaza, ca va veni antrenor un italian, ba baiatule, inca nu am semnat nimic.
E un eveniment fenomenal atunci cind un club de talia Unirii Urziceni cistiga un campionat de fotbal. O echipa patronata de un individ ale carui trasaturi nu aspira la statutul de mutra publica, pentru ca manifestarile sale de discretie il arunca intr-o onorabila antiteza cu domnii Turcu si Becali. Un moment de acest gen, pe care fotbalul romanesc ni-l ofera absolut accidental, merita tratat cu toata consideratia. Probabil, noua televiziuni din zece, dintre cele imune la becalita si turcita, ar fi lasat imaginile sa se deruleze fara nici un fel de comentariu. Ar fi fost o forma de respect pe care ar fi trebuit s-o arate celor care nu urla, nu zbiara, nu injura, nu hahaie si, in general, nu vorbesc aiurea atunci cind au de muncit la ceva.
E ciudat cum un domn ca Radu Naum, pe care multi dintre iubitorii de sport il stiu ca un excelent comentator, se complace in a le zimbi fals acestor aparitii cacofonice de pe scena publica. Dar nimic nu te mai mira, atunci cind trei sferturi dintre realizatorii TV se poarta cu invitatii lor ca in bancul cu „era s-aveti o scama!“. Sa ii asculti pe Vasile Turcu si pe Gigi Becali, suprapusi cu momentele de sportivitate adevarate, e ca si cum ai pune pe ritmuri de manea un album de Beatles.