Daca vi se pare ca suna a nebunie, aflati ca exact asa ceva a si fost. Ca, de altfel, si celelalte trei idei nastrusnice ale directorului filarmonic Garboni, pe care l-am laudat pina n-am mai avut suflu chiar aici, in Secretul… Poate mai tineti minte ce-am povestit despre doua concerte (un Ceaikovski in fata catedralei, cu tunuri, pusti, treascuri, ca la Borodino si o Ziua Europei pe Bega, cu aquamuzicile ei) care au facut ca minunatele acorduri sa rasune in urechile a mii de oameni uluiti.
N-am apucat sa descriu ce s-a intimplat anul asta la Padurea Verde, cu Tablouri dintr-o expozitie, cind filarmonica banateana a dat din nou un mare numar si a mobilizat gradina zoologica si Muzeul Satului pentru un spectacol grandios. Am fost plecata din oras, cum tot plecata am fost si pe 4 iunie, cind Coriolan Garboni s-a gindit sa serbeze cot la cot cu aniversatii cei 50 de ani de la infiintarea Societatii de Drumuri Municipale Timisoara. A atras ca un vraci puzderie de lume pina hat, pe Bujorilor, la concertul-surpriza Drumul muzicii. Desi a-nceput o vintoasa, desi era cam frig, nimeni n-a regretat, in frunte cu sutele de copii mai mari, mai mici, care-au avut parte de multe bucurii. Nu doar c-au primit cadou (aduse in roabe de drumarii-drumari) 800 de jucarii in forma de bascule, camioane, cisterne scl, nu doar ca s-au indopat cu ciocolata si bomboane de ziua lor, dar au vazut ceva ce nici in vis nu putea fi inchipuit.
Cum ar fi, de pilda, citeva momente de balet si de cint maiestrit, unde rolul principal l-au jucat utilajele vechi si noi. Asa se face ca sclavii din Aida au cintat in cor imbracati in muncitori de acum 50 de ani, cu lopeti, tirnacoape, roabe si magari transportori. Pentru ca apoi, cu marsul triumfal, sa defileze maiestuos, facind de-a dreptul balet, utilajele ultramoderne de la SDM. Sau alt exemplu: v-ati inchipui cit de bine suna Polca op. 269 de Strauss, „a fierarului”, in chip de Polca pichamarului? Caci doua pichamere (un Terex de mina si unul motorizat) au tinut isonul orchestrei dirijate de maestrul olandez Janssen. Si asta n-a fost nimic in comparatie cu momentul Flautul fermecat, cind din cupa unui excavator urias, ridicata pina-n cer si drapata in catifea purpurie, a tisnit insasi Regina noptii, soprana Diana Pap, si a cintat cu foc sau a ascultat ca dintr-un balcon ce-i susura tenorul Marco Borella, pina cind acesta a urcat linga ea pentru un duet, in salopeta, cu casca de protectie pe cap.
Si inca n-am spus tot. Ma iau dupa ce am vazut filmat pe-un DVD si dupa ce au scris colegii prin ziare si zic ca finalul a pus motul la toate: patru muschetari au duelat pe Dansul sabiilor cu un motostivuitor echipat ca un monstru cu multe coarne taioase, nervos pina la turbare, care s-a ridicat pe doua roti inainte de a fi rapus in uralele multimii si-n jerbele artificiilor.
Ce sa mai adaug? Ca n-am masina, nici motocicleta si nici macar bicicleta, dar bat bine multe drumuri si mai ales hirtoape. Pun degetul pe rana si zic doar atit: ca as vrea sa prind ziua cind toate societatile, companiile, directiile de drumuri din Romania o sa ne incinte ca o filarmonica banateana. Spun asta fiindca un ghicitor orb din Bucuresti mi-a prezis in ‘87 ca o sa traiesc pina prin 2040, putred de bogata si obeza.