Orbirea i-a adus faima lui Canetti abia dupa treizeci de ani de la scrierea sa. Romanul, pe care Elias Canetti l-a terminat atunci cind avea doar 26 de ani, a trezit admiratia lui Thomas Mann care-i aprecia “cutezanta poetica, tristetea si indrazneala”. O carte dificila, mai ales in ceea ce priveste simbolismul sau complicat, pe care cititorul il poate intelege doar printr-un efort intelectual considerabil si multa perseverenta. “M-am gindit intr-o zi ca lumea nu mai putea fi recreata ca in romanele anterioare, adica din perspectiva unui scriitor; lumea se dezintegrase si numai avind curajul de a-i reprezenta dezintegrarea, puteai oferi o imagine verosimila a ei”, spune Canetti. O lume “dezintegrata” descoperim si in Orbirea.
Mario Vargas Llosa vede in acest roman o alegorie ideologica si morala, al carei punct culminant, biblioteca in flacari si sacrificiul stapinului, “prefigureaza grafic inchizitiile national-socialismului si distrugerea uneia dintre cele mai creatoare culturi a epocii din pricina totalitarismului nazist”. Intelepciunea, eruditia si talentul nu-i folosesc totusi la nimic lui Peter Kien. Prin ceea ce stie, Kien nu poate schimba cu nimic mersul lucrurilor. El alege izolarea in mijlocul celor douazeci si cinci de mii de volume ale sale care formeaza un zid peste care nimeni din exterior nu poate trece. Desi Canetti a fost deseori comparat cu Franz Kafka, trebuie mentionat faptul ca intre cei doi scriitori, chiar daca acestia au citeva lucruri in comun, exista o distanta considerabila.
Traducere din limba germana,
note si postfata de Mihai Isbasescu,
colectia “Biblioteca Polirom.
Clasicii modernitatii”,
Editura Polirom, 2009, 49.95 lei