In 2008 aparea in traducere romaneasca romanul lui Pierre Charras, al carui titlu, Noapte buna, blindul meu print, este un vers final din Hamlet („Now cracks a noble heart:/ Good night sweet prince:/ And flights of angels sing to thy rest!“). Atit fiul din romanul lui Anghene, cit si cel al lui Charras intregesc galeria fiilor din literatura, dupa mari autori precum Shakespeare, Kafka sau Camus. Franz Kafka ii cere chiar editorului sau, intr-o scrisoare din 1913, sa-i publice cele trei povestiri: Fochistul, Metamorfoza si Verdictul intr-un volum cu titlul Fiii, sustinind ca aceste trei texte „formeaza un tot atit interior, cit si exterior, iar pe linga o legatura evidenta, intre ele exista si una tainica“. Relatia fiului cu tatal, cunoscuta mai ales din celebra Scrisoare catre tata, este o dominanta a intregii opere kafkiene.
Putin mai tirziu, Albert Camus va aborda si el aceasta relatie tata-fiu sau fiu-tata, in romanul neterminat Primul om.
Despre un fiu este vorba si in cartea lui Pierre Charras, un scurt roman despre relatia dintre un tata disparut si un fiu care incearca sa traiasca cu povara lucrurilor nespuse. Noapte buna, printul meu este o carte despre viata, despre timp si despre moarte. Cartea lui Charras nu este totusi una lacrimogena care prezinta copilaria tipica a unui orfan de tata. Chiar daca unii l-ar putea considera prea patetic si cu prea multa tandrete, Noapte buna, blindul meu print este mai mult decit un roman sentimental, este povestea unui tata, a unui fiu si a unei relatii particulare, bazata pe afectiune, dar plina de taceri si de taine. Fiul incearca sa alcatuiasca un portret al tatalui nascut in 1911, lecturind toate scrisorile familiei sale, o familie a carei fericire este greu de aparat. Cuvintele incearca sa acopere golul provocat de disparitia tatalui, amintirile sint distilate, iar greselile sint corectate.
Un omagiu pe care fiul il aduce tatalui, un roman al regretelor, un roman despre o relatie neimplinita si despre o iubire neimpartasita, un roman emotionant in care fiecare dintre noi se poate regasi cu usurinta. Pierre Charras indrazneste prin Noapte buna, blindul meu print sa abordeze o problema delicata, si anume problema paternitatii. Titlul este unul familiar, care trimite imediat la o relatie personala, subiectiva.
„Metamorfoza lui Supermen“
Romanul lui Anghene, premiat de Uniunea Scriitorilor in 2008 la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, este construit si el in jurul figurii tatalui, avind la baza relatia tata-fiu, descrisa de un tinar de 21 de ani, ale carui amintiri, adunate in acest volum ce anunta un scriitor de mare talent, fac parte dintr-un adevarat „exercitiu de admiratie“. Imaginea tatalui apare la inceputul fiecarui capitol. Din start relatia tata-fiu apare aici sub semnul dualitatii: „Sa nu uitati nici o clipa ca vorbind despre mine, vorbesc, de fapt, despre tatal meu. Si vorbind despre tatal meu, vorbesc in soapta despre mine“. Cea mai sugestiva in acest sens este partea a treia a romanului, intitulata „Eu si el insumi“.
Spre finalul romanului asistam la ceea ce se poate numi „metamorfoza lui Supermen“ si aflam ca de fapt salvarea lumii la care lucreaza Supermen nu e decit o incercare de a retrai povestile tatalui, de a rememora amintirile pierdute si de a opri timpul in loc: „Toate astea nu vor mai exista, mi-a spus cheliosul. Brazii in care ti-ai incercat puterile de mic, derdelusul pe care te dadeai cu sania, urmele tatalui tau prin zapada, toate vor disparea… lumea nu va mai avea masini cu pedale, nici baze militare cu cer albastru in subsoluri… Poate c-ai sa ramii om si-ai sa lucrezi in Televiziune toata viata ta… Dar nu asta conteaza. Stii si tu ca pentru tine, cel mai important lucru e sa dai timpul inapoi cu paispe ani. Stiu, i-am raspuns. De asta tine tot, mai ales salvarea lumii“.
Serban Anghene, Viata unui sef de departament povestita de fiul sau Supermen, colectia „Proza“, Editura Cartea Romaneasca, 2009, 27.95 lei