Apoi: Dinu Bodiciu este absolvent al Facultatii de Arte Plastice de la Universitatea de Vest din Timisoara, cu specializare in design grafic. In urma unui curs predat de o bursiera Fulbright, a descoperit legatoria de carti, iar in 2006 a sustinut un atelier de legatorie de carti (artistice) la European College of Liberal Arts, in Berlin. Cuvinte care spun prea putin.
Ioana face oameni din hirtie. Ea le spune, in gluma, fantomite, pentru ca au aceleasi siluete prelungi, nedefinite, tulburi pe care ne-am obisnuit sa le atribuim spectrelor. Asemanarile nu se opresc, poate, aici. Invaluiti in mister, oamenii din hirtie emana energii si emotii, in ciuda faptului ca nu sint vii. Pling, danseaza, se imbratiseaza, ii simti tristi sau euforici fara sa poti explica de unde stii.
O femeie din hirtie albastra imbratiseaza orasul printr-o fereastra ingusta. Probabil e singura, ii e dor si-asteapta. O femeie din hirtie alba isi plinge iubirea pe-o stinca, la mare, cu deznadejea furtunii in larg. O femeie din hirtie rosie face piruete zimbind, la capatul galeriei se intrevede soarele si ea e fericita. Biografiile se redacteaza dupa sensibilitati si imaginatie. Oamenii de hirtie ai Ioanei nu contrazic pe nimeni.
Dinu coase, lipeste, ciocaneste, slefuieste, tese, taie, smirgheluieste, decupeaza, impatureste si capseaza. Din miinile lui ies carti intre copertile carora oamenii vor inchide ginduri scrise cu stiloul, flori presate, fotografii, liste de cumparaturi, numere de telefon, secrete, declaratii de iubire. Suporturi pentru vise, fiecare cu povestea sa distincta, pe care naratorul nu uita niciodata sa o impartaseasca lumii.
Halvaua de morcov si sosonii strabunicului
De pilda, cartea Scufitei Rosii. „Piele, catifea, sfoara, hirtie. E curata, aranjata, cu hainute apretate si caciulita de bunica tricotata. Mama a rugat-o sa mearga pina la bunica dincolo de padure sa-i duca bunatati proaspat facute: tocanita cu ardei rosii, supa de ceapa cu crutoane si cascaval, snitel de pui cu conopida murata si cartofi la cuptor in sos de usturoi, legume gratinate precongelate, macaroane cu sos quatro-formaggi, sushi cu sos de soia si wasabi, supa de linte, friptura de vita cu dovlecel si naut in sos de curry, halva de morcov, mincare de praz cu aripioare superioare de pui (fara piele), racituri, clatite cu brinza dulce si stafide coapte in sos de smintina si coaja de lamiie, budinca de orez, gris cu lapte si scortisoara…“
Sau cartea lucrurilor de altadata. „Piele, banda cu ochiuri, snururi, hirtie. (…) Globuri de Craciun, citeva peruci, umbrelute si manusi cu dantela, un lornion, doua jobene si un melon, ceasuri de buzunar cu sticla crapata, sosonii strabunicului, port-jartiere, corsete si evantaie din pene de strut, o veioza Tiffany ciobita, citeva abajururi din hirtie pictate de sora bunicii, tablouri ale familiei, vaze, servicii de masa, plapumi si paturi, un microscop, o lampa de birou din timpul razboiului, calutul de lemn din copilarie, primele mele caiete de caligrafie, citeva cursuri de Spiru Haret adunate intr-o mapa de piele si tomuri groase de Nenitescu, un glob pamintesc si multe harti, un dulapas mic cu rulmenti, luminarea de la nunta parintilor si multe, multe albume cu poze.“
Dar nu toate cartile lui Dinu se pot scrie si citi ca pe un basm. Cartea secretelor e ferecata pe vecie. „Are coperti din lemn cariat. La mijloc e o carte cu paginile lipite, iar copertile sint prinse de carte si batute in cuie, care trec prin toata suprafata. Cartea e infasurata intr-un lant cu lacat. Lacatul nu mai are cheita.
Daca cineva ar gasi cheita lacatului, ar putea sa-l desfaca. Dar ar descoperi cartea batuta in cuie. Daca le-ar scoate, ar vedea ca paginile sint lipite. Daca ar incerca sa le dezlipeasca, ele s-ar rupe…“
Ma duc sa-mi pun sandalele verzi. Voua va las povesti din hirtie.